Targ de antichitati

"Vand antichitati! Vand lucruri de care nu mai are nimeni nevoie! Vand comori renegate! Vand reziduri de fericire! Vand iubiri ramase mici! Vand sentimente incomode! Dar va rog, cineva, bagati-ma in seama! Vand ce am avut mai de pret! Vand cutii impachetate frumos cu minciuni ridicate la rang de principii de viata! Vand extaz... vand pasiuni absurde... vand placeri de o secunda. Vand succese trecatoare si esecuri perpetue. Vand amagiri... vand ce mi-a fost vandut fara garantie, si cand am vrut sa le inapoiez, caci erau problematice, mi s-a spus ca am fost inselata, ca oricum nu mai are nimeni nevoie de ele... la o adica, cine ar dori lucruri stricate inapoi... si sa traiesc cu ele, ca mi-am luat rasplata si oricum nu voi primi altceva in schimb, vreodata... ca sunt atatia care stau la rand sa cumpere iluzii si sa ii las in pace, ca sunt oameni ocupati... dar am cutiile astea. Si am funditele astea rosii, am hartiile astea lucioase, am iluziile astea care m-au hranit, determinandu-ma sa investesc in placeri pe termen scurt, am amagiri in care imi pot camufla antichitatile...le pot vopsi. Si le pot desena aripi. Si pot sa le decorez cu perspective de bine, cu parfum de vesnicii... si atunci, cine stie, poate cineva va dori sa le achizitioneze, ca suvenir, pe rafturi de indiferenta... cateodata cred ca sunt destul de buna la vandut iluzii: le vand la reducere, 3 la 10.000. Cine mi le-a dat, mi-a sugerat ca le voi putea vinde la suprapret daca le voi pastra in suflet si daca le voi scalda o perioada in lacrimi de frustrare si daca le voi ocroti constienta fiind ca nu ofera satisfactia promisa in reclame colorate, ci lasa goluri si ma tin pe loc in incercare de emancipare... Dar eu m-as multumi sa le vand la reducere, la o adica, le dau pe gratis, numai sa nu imi mai incomodeze sufletul...toti alearga dupa castig in ziua de azi, si nu da nimeni doi bani pe sentimente uzate.
Cineva imi zicea ca daca voi fii sincera si buna si toleranta, daca sunt fetita cuminte si daca mananc tot din farfurie, ei bine, voi schimba lumea si totul va fi pe dos si atunci amagirile se vor vinde ca painea calda si toti imi vor aprecia eforturile si imi vor iubi zbuciumarile... Dar ce zic eu, eram aici sa va vand resturile astea... sau mint,nu sunt resturi... sunt doar etape, cred, sunt doar etape de inaltare, sunt eu cea care am fost, sunt naivitati... dar cine le mai stie, asa mi-au zis si mie cand le-am cumparat. Stiu, nu sunt ademenitoare, sunt pline de praf, ma scuzati, nici nu le-am curatat, in graba mea de a ma vedea eliberata de ele... le-am gasit aruncate intr-un cufar de vise spulberate, si incercand sa fac loc altora, le-am strans asa, gramada, si le-am adus aici... si uite, mi-au provocat ranile astea pe suflet si mai am si bataturile astea in palma... atunci cand le-am cumparat, aveau transportul inclus in pret, acum nu a mai vrut nimeni sa ma ajute sa imi car poverile...a trebuit sa le aduc singura pana aici; erau asa de grele... si recunosc, mi-a fost frica sa le curat de praf, caci ah! cat sunt de ademenitoare, si lucesc... si cine stie ce idee nebuneasca mi-ar fii venit si poate mi-ar fii fost dor si as mai fii dorit sa le traiesc o data si as fii plans ca altadata, ca un copil in inocenta sa... dar iarasi ma abat de la subiect. Mereu ma pierd in rememorari si uit de ce sunt aici... in multimea asta surda, oarba, invalida, paralizata... sau poate nu v-am spus de ce sunt aici? Vand inima!"
In frig, intinsa printre cutii desfacute, intuneric si ceata, cu genunchi zgariati adunati incapatanat la piept, imobilizati de palme subtiate in framantari si ochi inchisi in contemplari naive, cu dintii inclestati, cu buze invinetite si singura, ah, Doamne! cat de singura! era tot ea, fetita din poveste, uitata intr-o noapte umeda, intr-un targ de antichitati... de parca nimeni nu ar mai avea nevoie de ea. Ironia sortii... Dar de ce vinde cutii goale?