mi-e dor de linistea din camera ta intunecoasa. ce daca mi se intampla sa nu simt nimic si sa stau doar pentru intunericul din jur. in camera ta era alta lume. pentru ca ma primeai fara sa am dreptul sa fiu acolo. negand toate principiile. o viata in afara vietii. mi se intampla sa te privesc, fara sa gasesc ceva atragator. minute in sir. exerciti o atractie bolnavicioasa asupra mea. incerc sa vorbesc despre tine, dar imi vine in cap numai tradare. te-am visat de mai multe ori in ultimele nopti. mi-ai ocupat mintea aproape continuu. desi nu am simtit demult atata scarba la gandul ca intunericul din camera ta nu e pentru mine, ci pentru cine stie cate altele. nu te-am intrebat, nu vreau sa stiu detalii. chipul tau schimonosit si ranjetul de pe chipul ei mi-au fost mai mult decat suficiente. acum as vrea sa scap.sa te alung pur si simplu din mine nu e suficient. simt pregnant ca pretul pe care il platesti e mult prea mic, sau nul. dar daca nu te mai raportez la principii, daca exclud sentimente umane, atunci orice actiune devine fireasca, acceptabila. pentru ca, nu-i asa "nu ti se poate refuza nimic din ceea ce e perfect, complet si drept pentru tine atunci cand esti tu insuti". nu ti se poate refuza nimic, daca tu vrei, si nu conteaza cate suflete calci in picioare. nu stiu de ce nu m-am obisnuit inca cu legea junglei. e bine ca acum stiu. si ca te iubesc, dar mi-e scarba. e bine ca nu mai vreau langa tine, pentru ca am putina demnitate. te dispretuiesc, in sfarsit. dar mi-e dor, pentru ca in niciun alt spatiu din lumea asta nu mi-a mai fost daruit atata intuneric, sa ma pierd.

tacere

in suflet e liniste. fara sunet de pasi. tu ai plecat. s-a spart si ecoul. nu am rezistat sa iti admir cu pleoapele deschise pendularea.de fapt, am presupus ca ai plecat, dar am ramas intoarsa. pana nu am mai auzit ecou. nici pasi. nici cioburi. sau pana m-am deprins sa le ignor. uneori duc dorul linistii dinainte de tine. era deplina. linistea dinaintea furtunii. linistea de dupa atata zbucium , poarta in picuri amintirea. cu toate ca amintirea ta nu ma mai tulbura,in linistea asta nu e nici pe departe armonie, doar haos. as vrea sa plang pentru tine. sa plang ca lumea e prea mica si prea rea si te primeste, doar ca sa-ti fie incomoda. sa plang pentru intunericul din tine si din jurul tau, pentru spatiul stramt infasurat deasupra inimii, nestatornica. sa plang, pentru viata ce palpita si pentru trupul ce se stinge.nu de buna voie,silit de tine...as vrea sa plang toate lacrimile ce le pastrez cu incapatanare, ca ma gandesc ca nu le meriti. tu ai trai si eu as plange. mi-as sacrifica lacrimile, daca as avea voie sa le vars sub pasii tai triumfatori. as vrea sa nu te mai intorci la mine. pentru ca mi-as dori sa nu mai cazi. e liniste, cum nu a mai fost demult in mine. linistea mea are ceva din resemnare, ceva din abandon, prea putin din uitare. linistea mea e asteptare. este, pentru ca m-am angajat sa nu iti dau drumul niciodata. acum, nu mai conteaza daca pleci, sau cat de des te-ntorci.