2011

E ciudat ca acum un an, stiam sa iubesc.Si eram naiva. Credeam vorbe. Si ca sunt oameni buni pe pamant. E ciudat, aproape uitasem ca am crezut vreodata in ceva. Aproape uitasem ca vroiam sa lupt pana in panzele albe pentru o plasmuire ideala. Pentru o idee. Acum un an,puteam chiar sa interpretez ca iubire gesturile de respingere, mai mult sau mai putin subtile. Pana acum 5 minute, eram convinsa ca nu mi-a scapat niciun amanunt din intervalul asta de viata. Acum realizez cat am putut sa pierd intr-un an. Nimic concret, pentru ca nici atunci nu detineam efectiv vreun obiect al afectiunii mele. Dar atunci stiam sa ma abandonez. Fara prudenta. Sa fie, noua mea atitudine, cea conventionala, matura?
Am senzatia ca toate evenimentele trec pe langa mine, indiferent. Se succed, fara sa imi produca vreo impresie. Fac lucruri, pentru ca trebuie . Sunt prezenta in diverse locuri doar in speranta ca la un moment dat evenimentul se va consuma si voi fi "libera" sa imi reiau rutina.
Credeam ca pot sa fac retrospectiva unui an in care an trecut prin schimbari majore pentru mine. Si sa ma bucur de reusite. Dar realizez, recitind un mesaj naiv, patetic, de indragostita cu tendinta exagerata de idealizare, pe care nu am avut puterea sa il sterg din "sent items" si peste care am dat intamplator, facand "curatenie" prin mail-urile vechi, ca intr-un interval de 365 de zile, am reusit sa pierd esentialul. Inca iubesc, din inertie. Fara sa cred.
Concluzia? Cel mai important aspect la care trebuie sa lucrez in 2011 este sa redescopar savoarea ascunsa in lucrurile simple. Pentru ca, asteptand sa se intample cele mari, pierd irecuperabil ce a mai ramas mic si nevinovat in mine...

To do 2011

Ma vad nevoita sa imi fac o lista :" To do 2011", sa fiu sigura ca voi avea termen de comparatie la sfarsitul anului urmator...pentru ca o foie o sa o pierd cu siguranta:)
Here I go:
1.) sa renunt la prostul obicei de a pierde timpul atunci cand am lucruri foarte importante de facut.Neaparat!
2.) sa dorm mai mult si mai organizat.
3.)sa ma trezesc dimineata la TIMP .
4.) sa nu mai lipsesc/ intarzi la cursuri din cauza somnului.
5.) sa nu mai fiu haotica si dezordonata.Nici in lucruri concrete, nici in sentimente.
6.) NEAPARAT sa imi fac timp si pentru placerea personala.
7.) sa ma exprim cand ma deranjeaza ceva si sa imi asum consecintele.

Cam asta ar fii...o s-o mai completez pe masura ce descopar nevoi urgente:))

din lista lucrurilor pe care nu trebuie sa le fac in 2011... sa nu spun "Te iubesc" daca nu sunt foaaarte sigura ca merita efortul:)

Aproape totul e pe cale sa se sfarseasca. O data cu Craciunul si cu magia Sarbatorilor de iarna, suspendate pe crengile unui brad aproape uscat. Amagire si non-sens. Nu sper in mai bine, ci in la fel. Adica in imaginatie, sa imi alcatuiesc in continuare lumi si povesti in minte. In naivitate, sa le cred. Sau in ignoranta, sa supravietuiesc o noua zi. Intr-o noua portie de viata si suficient sange rece sa o devorez.
Urla speranta in mine. Urla pofta de viata. Urla prea multa dragoste. Dar nu le mai aude nimeni. Nici macar eu. E prea densa singuratatea.
Ma cuprinde panica.Sunt din ce in ce mai aproape de sfarsitul pauzei mele de existenta.

Parasesc amintirea ta, cum parasesc o celula intunecoasa intr-o zi infioratoare de iarna. In viscol si necunoscut. Bajbaind nesigura intr-un altfel de intuneric. Cu sentimentul unui eliberat fara nicio legatura concreta cu lumea de afara, pe care il incomodeaza atata libertate. De ce imi este, de fiecare data, la fel de greu sa te parasesc si retraiesc, constant, aceeasi drama? Si de ce, cu experienta atator parasiri trecute, ma leg iar si iar, naiv, de semnale firave si false?
Cred in continuare, te percep, inconstient, pe tine, ca pe un ideal. Un ideal pe care nu il reprezinti si de care esti atat de departe. Mi-ai inselat toate asteptarile, pe rand, de nenumarate ori. Mi-ai facut raul pe care un criminal oarecare nu ar fii fost capabil sa mi-l provoace. Pentru ca tu nu mi-ai vatamat trupul, tu mi-ai batjocorit sufletul. De ce imi ofer, in continuare, dreptul sa sper? De ce nu pot sa ucid, o data pentru totdeauna, in mine speranta?

si te-am asteptat,
intr-un frig, printre pietre crapate
intr-o noapte colosala si rece.

cauta-ma cand mi-e frig
si pierd sensul vietii
in depresii imense
si albe.
cauta-mi lumina
cand mi-o ascunde obscuritatea.
arata-mi ca stiu sa sper, dincolo
de toate straturile de disperare
care ma afunda,
cum gratiile afunda libertatea.
acopera-mi ochii mintii, sa uit
sa mor incet.
iubeste-ma,
iarta-ma, cald
sa-nteleg vesnicia.

te-am pierdut
intr-o camera de camin
unde sufletul e prea gol
sa-si curete praful
unde calca prea multi bocanci
cu mocirla
sa iti mai aud pasii
unde viata trece prea de-a valma
sa pot sa te mai gasesc vreodata

te-am pierdut, ca pe un scop abandonat
printre nopti albe
si-nsomnii
de ganduri.
Te-am omorat,in lacrimi
cu lumea mistuita
in intervale de-ntuneric.

nu vreau sa cred, ma mint
dar te-am pierdut
in camera mea de camin
ucigatoare de identitati.

incep sa ma conving ca sunt dependenta de suferinta. si ca mai mult ma sperie gandul ca intr-o zi nu o sa te mai iubesc decat durerea pe care mi-o provoaca zi de zi absenta. vaga idee pe care o am despre existenta ta. cred ca nici macar nu m-a interesat vreodata cine esti. irealitatea ta a exercitat o atractie magnetica.
ma gandesc din ce in ce mai des ce va ramane in locul tau, cand o sa te uit. cand timpul va deveni mai puternic decat toate eforturile mele de a te pastra. cand o sa mi se stearga iremediabil din memorie conturul tau incert. cand nu o sa mai fiu sedata, in starea asta de letargie si o sa ma trezesc fara idei de iubire suprema pentru care sa ma sacrific.
in lupta asta dupa scopuri, sunt din ce in ce mai aproape sa il pierd pe ultimul.

ce s-a intamplat intre primul si ultimul salut? ce am pierdut pe drum, ce am abandonat? am senzatia ca nimic nu s-a schimbat.decat niste coordonate, spatiale si temporale. decat niste cadre si niste contexte. circumstante dezordonate.
imi revine pregnant primul moment din prima seara. si imi dau seama cat de greu imi e sa te plasez in cadru.aproape ca refuz sa cred ca esti aceeasi persoana. si ca ma zbuciuma existenta ta, inca de atunci, atat de intens. nu mai stiu ce am vorbit. nu cred ca am ascultat. iti urmaream privirea ratacita si iti contemplam sufletul bolnav. de ce nu a fost nimeni sa ma avertizeze atunci, cand eram pe marginea prapastiei, chiar inainte sa ma prabusesc in gol? de ce nu m-a smuls nimeni de langa tine, sa rupa blestemul, sa imi salveze macar mie sufletul?
tind sa cred ca orice poveste se rezuma la un inceput si un sfarsit. cu tine, am trait numai povesti rezumate. cu inceputuri si finaluri, fara semnificatie. goale de continut. numai ca in alte povesti, extazul inceputului se ineaca tragic in final. in povestile noastre, finalul ramane mereu suspendat.
...si fiecare ultim salut, e primul al unui mereu alt inceput

mi se izbesc cuvintele de ziduri. sunt complesita de o avalansa de cuvinte nerostite.
amintirile cu tine, sunt mereu ca prin vis. fulgeratoare. apogeu condensat intr-o secunda. un Univers intr-o cutie de chibrituri. exuberanta pe care o savurez mereu singura. imi ramane un gust si o senzatie. scheletul unei amintiri.
am un cadru in suflet unde ma astepti mereu.

Oameni de zapada - Adrian Paunescu

Ninge sfînt şi păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărţirea s-o mai vadă
Că, în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns de-atîta nins
Nişte oameni de zăpadă.
Ninge fără milă, ninge şi ne doare,
ninge cu fărîme albe de pian,
ninge cu tristeţe şi cu felinare
ninge ca la moartea încă unui an.

Ninge fără milă, cu vinovăţie,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge şi sfîşie,
se fărîmiţează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărţire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheaţă şi iubire,
oarbe felinare cad din univers.

Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.

Ninge în neştire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.

Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
ninge fantomatic şi bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că eşti dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.

de ieri pana azi
au trecut multe vieti
s-au pecetluit
multe povesti
de ieri pana azi
am murit si am renascut
de infinite ori.
intre doua coordonate,
am fost stapana Universului
si praful de pe talpi
m-am metamorfozat
am zburat
am cuprins viata in brate
am ras, am posedat
am pierdut
si-am pierit.

never say goodbye

stiu sa imi iau la revedere cu un gust amar. si cu durere. cu frustrari refulate. stiu sa plec cu regret, stiu sa plec cu dorinte. stiu ca de cele mai multe ori, e normal sa las cate o parte din mine, inevitabil si sa imi continui drumul. cu sufletul intors spre trecut. cu ochii inchisi, refuzand sa vad vreo perspectiva. stiind ca trecutul e trecut, dar agatandu-ma cu disperare, pentru ca prezentul de cele mai multe ori il refuz. stiu sa plec cu dor.
totusi, acum invat sa plec cu amalgamul asta de sentimente, dar implinita. cu cateva clipe de fericire cuibarite, cald, in suflet. cu cateva zambete familiare. cu cateva lacrimi de sublim. cu iubirea mea, veche, reimprospatata. neimplinita. dar prezenta, coplesitoare. cu extazul ca te iubesc, cu sarutul tau intiparit pe buze. cu speranta ca o sa te mai iubesc inca putin , ca o sa ma mai faca fericita inca putin amintirea unei imbratisari in tacere, atunci cand cuvintele, stinse, isi pierd semnificatia. si cu speranta ca, la fiecare retrospectiva, o sa te gasesc tot aici, ca refugiul asta sa fie pe deplin acasa...