oricat de mult as uita,
ma tradeaza o farama de neuitare.
exista in inima mea,
bine ascunsa de straturi de praf
si sange inchegat
si rani cicatrizate
o picatura de vesnicie
un fragment de nepatruns
care te ascunde si te protejeaza
de degradare. de vointa mea.
o parte de suflet in care traiesti vesnic,

dincolo de toata ratiunea,care iti da drumul...
ramane senzatia ta, starea de tine, amintirea, conturul, clipa cuibarita,
pentru ca mai presus de uitare, umana
e Dumnezeiescul din iubire,
infinitul...

te-am pierdut.si o sa ii fie dor sufletului meu.pentru totdeauna.

pleaca am zis. cand?
nu vreau sa stiu cand. doar vreau sa cred
ca o sa sti sa mai vii
in locul unde m-ai lasat
sa imi arunci motive si scopuri
sa ma privesti dispretuitor
sa ma privesti pierdut
sa ma privesti in gol
sa ma cuprinzi, fara sa stii
ca sunt acolo
sa ne acopere linistea
sa fie intuneric si bine
prea bine sa fie adevarat
si ziua de maine sa nu existe in lumea noastra.

oricat de departe si de neinteles
oricata durere si fantezie
oricat de absurd
oricata frustrare si
oricata resemnare
...
nu ajunge toata uitarea din lume sa imi stearga
iubirea.

as avea atatea sa iti spun...imi e greu sa accept ca nu trebuie, nu se poate.si niciun regret nu isi are locul. cuvintele multe sunt blesteme.

Sti, inca ma gandesc daca am dreptul sa fac greseli. Analizez, cu timpul impotriva. Si trece, trece nemilos...
Consum nopti de nesomn. Ca nu cumva sa imi scape vreun gand. Caci noaptea ma simt putin mai aproape de raspunsuri. Lumina ma afunda in uitare. Noaptea pot sa sufar. Cu intunericul, singurul martor. Blestem intunericul! am crezut ca este un martor mut. Dar noaptea tacerea mea prinde glas si urla nedumerire, pana la tine. M-a tradat.
Daca nu ar fii fost atatea nopti pline de amintiri, pline de tine, inecat in cele mai diverse forme de lacrimi, poate ca ai fii fost de mult, foarte mult timp uitat. as vrea sa te alung din noapte. sa fie doar a mea.
blestem omul din mine. omul care nu stie sa taca. omul ascuns, ce se dezlantuie in noapte.
am vrut doar sa te pastrez. am vrut sa descifrez, ca sa posed. am ramas singura, cu si mai multa noapte, cu si mai multe intrebari. si cu o realitate a ta pe care as fii preferat sa nu o stiu.

Ghicitoare

am vrut sa descifrez.
dar nu am dreptul;
sa pangaresc cu mintea
nestiutul;
nu e lumina, niciunde in Univers
mai luminoasa
ca intunericul tau.
m-am revoltat, am improscat venin.
cautand in mocirla
inceputul.
am incercat sa iti fur
armonia
tacerii.

m-ai blestemat.ai smuls din mine
toata tacerea.
acum, cu toate ghicitorile
Pamantului
reduse la absurd
am ramas cu dorinta
de a nu fi stiut vreodata.

imi e greu sa exprim cat de fara sens se misca in momentul asta viata in jurul meu. pentru ca am primit lovitura dura de trezire la realitate. imi blestemam speranta si uram incertitudiea. dar acum, cand ai infipt cutitul in speranta, as face orice sa nu stiu nimic. sau sa nu fii primit confirmarea, pentru ca refulasem realitatea, o ascunsesem bine sa nu o mai aud, sa nu mai strige sentinte la moarte sentimentelor.
acum, in mintea mea, te-ai transformat subit, din fiinta care imi incalzea sufletul in nopti albe hranite de ganduri de singuratate, intr-un sloi imens de luciditate, de sarcasm si necunoscut. nu stiu de ce doare atat, nu stiu ce ma darama, nu stiu ce abandonez, dar simt ca se rupe nu doar un episod, ci tot sensul se scurge dintr-o data din viata.
ma frapeaza discrepanta dintre tu, cel care ma imbratisa ca un copil, cu spaime si neimpliniri, si cel care imi explica cum afectiunea mea trebuie sa fie canalizata in alta directie, potrivita. unde e de fapt minciuna?
urasc sa primesc sfaturi. si tocmai de la tine. stiu lucrurile conventionale.stiu cum ar trebui sa fiu si ce ar trebui sa caut. suna monstruos sfaturile astea venite de la tine.
am senzatia ce tot ce scriu e sec. si ca imi bat joc de mine incercand sa imi explic si sa vorbesc despre ce simt. in mine e doar o rana.si goliciune.
astept ziua cand o sa inteleg "tot din nimic". simplu si dintr-o data. pentru ca mie nu imi datorezi nicio explicatie. tot raul mi l-am facut singura. constienta.
cu toate astea, vreau sa sti ca doare prea tare, e prea sfasietor, sa ma trezesc,secatuita de putere, ratacitoare intr-un imaculat nimic...

nu suntem decat niste straini. care intorc capul cand se intersecteaza. ca sa creda celalalt ca nu a fost vazut.
ironic, te vad din intamplare. cum imi doream inainte si nu se intampla niciodata. te vad si imi vine sa alerg spre tine. imi stapanesc cu greu pornirea. imi intorc cu greu privirea. dar repede. din reflex. cu fiecare clipa de framantare care trece, ma conving ca am trait finalul. si e firesc sa intorc capul. pentru ca te iubesc, dar nu te mai cunosc.

am parfumul tau scrijelit pe piele. si pe camasa mea preferata. inca sunt sedata. unii ar zice ca perfectiunea e intangibila. eu cred ca perfectiunea e la orice pas. fiecare om are perfectiunea lui. si eu o am pe a mea. cuibarita in momentele mele interzise cu tine. poate ca nimeni in afara de mine nu ar numi dependenta asta, hranita pe ascuns, cu clipe obscure, condamnabile, perfectiune.dar doar eu stiu cum imi bate inima.doar eu stiu cum tresar. doar eu simt ca merita sa ma tarasc de pe o zi pe alta doar pentru putin din tine, compensatie. doar eu stiu ca toate cuvintele din lume nu pot sa redea atata fior. si chiar daca lumea s-ar darama in jurul meu, ar fii suficienta o imbratisare si multa tacere sa cred cu tarie amagirea ca totul o sa fie bine. candva. pentru ca imbratisarea ta e mai presus de orice perfectiune:).