Puține lucruri contează cu adevărat în viață. Aș putea risca să afirm că banii cu siguranță nu se află printre aceste lucruri puține. Poate succesul. Poate numai dacă am folosi banul ca metodă de cuantificare a succesului. Alergăm zilnic în atâtea părți să obținem lucruri. Să ne materializăm fericirea, să fie palpabilă. Să ne trezim dimineața convinși că ne putem atinge fericirea, că e parcată în fața blocului. Și călcăm pe oameni, călcam pe suflete, ne călcăm inima în picioare. Credem că o să atingem punctul în care nu va mai trebui să alergăm. De fapt, fericirea o pierdem tocmai călcând în picioare, pe calea spre așa-zisul succes. Succesul e de fapt o himeră. Împlinirea sufletească nu are de-a face cu succesul, deși nu se exclud reciproc. Împlinirea sufletească e despre liniște. Despre curajul de a sta tu cu tine, fără nevoia de a umple liniștea cu ceva. Cu artificii. Împlinirea e despre oamenii care rămân, când toți au plecat, când a dispărut fastul, când ne-am dat jos măștile. Despre oameni care iubesc în tăcere, cu forță, despre oameni care încă sunt, după ce le-am zis să plece, despre oameni care înțeleg dintr-o privire, despre oameni care te iau în brațe, despre oameni care plâng. Fericirea e acolo, ascunsă în gesturile mici, în privirile timide, în tăcere.
