post mortem

dar a trecut de atunci
o viata si o vesnicie.
nu mai tresare Universul
oamenii au uitat sa cante
nu mai sunt nopti cu stele.
sunt doar umbre si felinare
care nu stiu sa lumineze cararile
ratacitorilor.

a trecut viata, de atunci
a trecut pe langa mine,
nu mai stiu sa caut, am invatat
sa renunt, am uitat
sa pasesc pe drumuri noi.
Acum stiu sa calc pe alti pasi,
pe pasii unor necunoscuti;
am uitat sa inving nisipuri miscatoare.

Nu mai traiesc intr-un nemarginit,
mi-am restrans lumea
la o celula, fara usi, fara ferestre...

si a trecut, de atunci nu viata
nu vesnicia
au trecut parca,
toate vietile
si vesniciile s-au dizolvat.

Adictie

Atatia oameni dupa paravane
`n-atatea ascunzisuri.
in colturi, suflete ingramadite
esti liber sa traiesti, dar nu poti respira
e sufocanta rasuflarea
atatora ca tine.

Incerci sa te eliberezi,
calci pe morminte camuflate
in universul tau inchis
de suflete amestecate.
"Sunt liber!" te minti iar
alergi bezmetic, spre iesire
dar te lovesti brutal.

Lumea asta-i prea mica
pentru toti singurii,ca tine
pusi unul peste altul.
Cu ochii spre lumina,
cu aripile rasfirate, ingramaditi,prea prinsi
in colturile lor intunecate
nu stiu ca pot sa zboare.

Blestem

si credeai ca iubesti
tu,
ratacitoare
fiinta de lut.

Credeai ca daca te prefaci
ca nu esti huma,
ca tu esti apa, nor
sau praf de stele,
Universul se va lasa pacalit
de trucurile tale ieftine
si iti va da, in schimb
pentru perfectiune,
nemurirea.

te-ai amagit doar,
nu poti sa iubesti!
Universul nu te-a lasat
sa minti...
te-a pedepsit, pentru blasfemie,
cu o inima,
doar
sa o vezi murind.