Dacă vrei să vezi o schimbare, fii tu schimbarea. Poate că e clișeu. Că am auzit asta în nenumărate rânduri. O mai spun și eu, că e dureros să privesc în jurul meu, cum nu ne iubim. Poate e amuzantă ideea de dragoste firească, în societatea în care trăim. Poate e ciudat conceptul de grijă de a nu răni pe cei din jur, în detrimentul personal. Ne-am obișnuit să ne justificăm orice acțiune, spunând că am făcut "ce e mai bine pentru mine". Când a fost ultima oară când ai făcut ce a fost mai bine pentru altcineva? Chiar dacă a durut, chiar dacă te-ai rănit, chiar dacă ai rupt o bucată din tine? Și nu pentru copilul tău. Nu pentru un membru al familiei. Pentru un om, doar pentru că e om. Doar în numele iubirii pentru umanitate. Cerem schimbare. Dorim schimbare. Ne revoltăm că de atâția ani nu se schimbă nimic. De fapt, eu cred că nu mai există loc de schimbare în bine. Cum să existe, când nu vrem să ne schimbăm sufletul? Cum să se schimbe societatea per ansamblu, dacă în suflet ne permitem să fim mici? Sa mințim, să ne prefacem, sa ignorăm, să 'călcăm pe cadavre' în interes personal? Cum să cerem transparență și corectitudine de la cei ce ne conduc, când noi ne permitem să înșelăm, să avem interese ascunse, să furăm, să 'fentăm' sistemul, fiindcă 'merge și așa'. De atâta timp merge. Există doar două posibilități: să ne acceptăm condiția, să ne complacem, să mergem pe drumul degradării personale și sociale, per ansamblu sau să fim împotriva curentului și să trăim curat, cu noi. Cu noi și cu Dumnezeu. Dar să nu așteptăm gratitudine. Sa nu cerem recunoaștere. Să iubim doar, absurd și fără rost. Fără așteptarea de a vedea vreo schimbare în atitudinea celor din jur. Eventual, să ne așteptăm la împotrivire. La 'bețe în roate'. Se poate ca, în lupta noastră aberantă cu morile de vânt, să ne mai vadă un nebun-doi. Că iubirea naște iubire. Nu imediat și nu vizibil. Iubirea, spre deosebire de putere, frustrare, răzbunare, egoism și alte atribute ridicate la rang de virtuți în zilele noastre, nu face zgomot. Iubirea se naște, trăiește și sporește în liniște.
Nu caut să filozofez. De fapt, nu am nicio concluzie. E doar durerea din suflet, căreia încerc să îi dau o formă, din când în când, când devine apăsătoare. E doar revolta că ne plângem de ceva, dar când suntem puși în situația de a proceda corect, nu o facem, că ne dezavantajează. E ciudată lumea în care trăim.
Nu fi schimbare, dacă nu vrei să se schimbe nimic. Fii schimbare doar dacă chiar vrei să vezi o schimbare în lumea ta, în cercul tău de influență.
