Incerc sa iti desenez conturul din inchipuire... imi ies doar niste trasaturi neregulate. Am esuat in a-ti surprinde esentialul. In mintea mea, vei ramane incert. O imagine inerta. Oricat de pregnant mi-ai fii determinat existenta si oricat de intensa ar fii realitatea mangaierilor inca emanand deasupra epidermei ca o aura blestemata, am constant senzatia ca iti ratez esenta. Esti un sublim de nedescris, atat de infinit incat devi imposibil de surprins in cuvinte. Si nu descifrez nimic. Ma aflu la inceput, fara evolutiv, ma gasesc mereu la linia de start, absurd obosita de cautari. Ma extenuez fara sa gasesc raspunsuri la intrebari nearticulate.
Privesc constant o poza. O proiectie concretizata a fiintei tale. Intensa contradictie. Nu te regasesc in realitate, ca si cum ideea ca existi intr-adevar, ca nu ai incetat niciun moment sa fii, ca te-am avut in sensul propriu, material, animalic al cuvantului ar fii profanare oripilanta. Ma cutremura constientizarea ta, gandul coincidentei de a te intalni, impactul cu concretul, lovitura... ma infurie sa iti aud numele, emanarea prezentei prin cei din jurul meu. Ii percep pe altii smulgandu-te brutal din gandurile mele si scuipandu-te in fragmente respingatoare, in respiratii urat mirositoare. Ma sperie ca ai putea sa incetezi sa fii ideea mea, banalizarea ta in cea a tuturor, uzura de tine, fara intelegerea profunzimii. Si fug, ma ascund, ma terorizeaza abuzul de tine in concret.
Esti parte integranta a irealului mintii, ai incetat sa fii o prezenta concreta, apartii pur de abstract... de fapt, am ajuns la inceputurile cautarii oarbe dupa viata: esentializezi ideea iubirii ca posibilitate. Esti tu, asa cum ai putea sa fii oricare altul. Dar esti oricare special, absolut. Esti un standard.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu