They tried to make me go to rehab, but I said "No, no, no!"

Renunt la tine azi. Azi plang ultima oara pentru tine.
Renunt nu pentru ca pot, nu pentru ca vreau, ci pentru ca trebuie. Pentru ca sunt constransa sa urmez un curs firesc, sufocant, rectiliniu. Pentru ca e normal sa ma detasez de sfarsitul ala in care am ramas blocata de ceva timp. Care ma tine pe loc. Si ma marcheaza absurd. Care mi s-a fixat in creier si care refuza sa iasa. Sa ma elibereze. Cum refuza sa paraseasca o ultima suflare de viata un trup muribund.
Renunt la ideea ta, renunt sa te mai proiectez in vreun plan de viitor. Renunt sa ma mai agat de amintirea ta si sa te consider cel mai frumos lucru care mi-a intersectat existenta.
Renunt la speranta. Renunt la minciuni. Ma detasez de vise. De azi ma eliberez. Fug in realitate, sa pot trai. Intr-o realitate care te respinge. In care nu te voi avea niciodata. O realitate in care prezenta ta este drog interzis. Otrava letala. Am epuizat toate posibilitatile, luptele, refularile, exuberantele. Azi imi inund capitularea.
Stiu doar ca azi te iubesc. Mult. De maine te refuz.

Alta clipa

Alta clipa plange asurzitor;
clipa cade;se rostogoleste;
cade;
clipa se loveste
si plange.

clipa plange
cand intalneste alte clipe
care plang.
clipa plange cand e singura intr-o viata
fara alte clipe.

clipa e unica.si repetabila infinit.
suvoiul a secat.a ramas
clipa care plange.
Alta.

Ce facem cu ea?

dincolo de prag

Ma enerveaza sa fiu deprimata. Mai ales din senin. Si nu pentru ca as avea cea mai fericita viata posibila si imi lipseste orice motiv de nemultumire. Dar pentru ca situatia este mereu la fel si uneori pot sa fiu fericita in ciuda ei. Si pot sa rad in hohote si sa ma bucur de viata doar pentru ca o traiesc. Nu pentru ca imi ofera exact lucrurile de care am nevoie in momentul oportun. Lucrurile de care am nevoie vin mereu cand nu mai am nevoie de ele. Si in consecinta nu sunt capabila sa le apreciez. Pentru ca nu au venit atunci, atunci, atunci. Cine are nevoie de lucruri uzate? Am senzatia ca imi uzez aspiratiile cand le acopar cu ganduri intense. Si atunci reformulez, caut schimbare, amestec toate lucrurile si arunc totul sau mai totul. Si reincep lupta disperata dupa sensuri.
Nu lupt. Sunt obosita. Sau nu stiu cum. Lupt prost. Sunt cea mai proasta luptatoare. Pentru orice chestie buna pe care o fac, stric alte 100. Nu pastrez echilibru. Victoria mea este o pereche de aripi condamnate. Indreptate in jos. De care dispun ca idee. Efectiv imi pastrez inertia. Autoconservarea. Ma zbat sa raman in acelasi loc.Si imi vine sa plang. Nu pentru ca am asteptari mari pe care nu le pot indeplini. Ci pentru ca sunt apatica. Nu astept nimic. Realizez ca vreau prea multe de la viata. Si la ce bun sa primesc doar o parte, cand oricum nu voi fi multumita decat cu totul? Sau cu tine. De tine am nevoie. Sa-mi dai una peste cap si sa imi zici ca sunt absurda si depresiva si patetica. Si eu sa ma enervez si sa imi revin si sa rad si sa ma enervez iar.
Of, si toate astea numai din egoism.Nu sunt capabila sa traiesc pentru altii. Si ma concentrez pe situatia mea. Care nu e dramatica in comparatie cu alte situatii dramatice. De fapt, la o analiza lucida depresia mea e total nejustificata. Sunt obiectiva cu toate realitatile astea, dar sunt tot trista. Si inca cred ca fiecare depresie a mea e o drama individuala pentru ca sitatiile nu sunt comaparabile intre ele si e o tampenie sa stabilesc niveluri dramatice.
Cui ii pasa de mine. Sunt doar invizibila intr-un intreg.

Sunt un pahar cu apa evaporata.

Nuante

Hai sa fim
doua coli veline
murdarite rosu aprins
cu aceleasi minciuni.


hai sa proiectam
obsedant, iluzii
maro-albastrui
peste ovalul globilor oculari
alb-galbui.

hai sa ne mintim
ca ne credem minciunile
negre-albastrui
cu o expresie perplexa
galbena-verzui.

hai sa mazgalim
zambete roz bombon
si sa nu mai fim.

Suflet ratacitor asternut peste existenta. Pauza. Vis euforic. Plenitudine, zbor, inaltare. Trup- drama, purtat de un suflet.Suflet infiorat, zvacnind din crestet pana in talpi. Iubire dispersata intre frunte si unghia degetului mare de la picior.
Dati-mi o haina. Sau un suflet cald. Am un trup-nimic tarandu-se peste clipe dilatate absurd. Si mi-e frig.

Pierduta intr-un intuneric de noiembrie
cuibarita in doua brate-eternitati
intr-un zambet tridimensional,
abscons de obscuritate tomnatica;
neant intr-un strop coroziv;
intr-un tablou disproportionat,
o silueta imortalizeaza un sarut inghetat
anulat intre doua perechi de buze;
iluzie introspectiva,
traverseaza iubirea consumata sub un felinar stins
intr-un gand.




Fa-ma tarana
sa numar clipele care plang
gandurile mocirla care
se afunda in pasi
vietile camuflate
apasand pe mine.

Fa-ma etalon pentru degradare
sa cantaresc corespondentele
dintre un inceput si un final
dintre o ratacire si un orizont
dintre un cer si o realitate...

apoi fa-ma sfera
si da-mi drumul la vale.

no one knows

Totul se transforma in raport cu mine. Ating cerul cu varfurile degetelor si se intuneca grafic in tonuri neutre. Cuprind zborul inaltator dar pierdut intr-un nor, devine cenusa. Ma izbesc cu crestetul de o raza de soare si vreau sa mi-o infasor in jurul sufletului sa-mi lumineze noslagia dar inlauntrul meu orice stralucire este incerta. Inhalez petale de flori, oglindite perisabil in mine. Eu nu sunt cer senin sau ascensiune.
Eu sunt paradoxala. Impulsiva. Prabusita de propria nestatornicie. Naiva. Alerta. Eu sunt imperfecta. Nu pot sa ma schimb. Pot doar sa te iubesc mai mult.

Cand cautandu-te, voi obosi,
cand cantarindu-ti ratacirile,
imi voi uita cursul existentei,
cand iubindu-te
imi voi nega inima franta
in forma nebuniei,
cand lacrimand sub pasi instrainati
cu sunet spart de agonie
imi voi pierde jumatate de suflet,
vei fi acolo sa imi amintesti
ca nu iubesc un ideal;
iubesc o fiinta umana.
Te iubesc.

"Isn't it funny how these things can turn around?"

Nimic nu se pierde. Nimic nu se castiga. Se transforma, in loc de consolare. Reconstructia formei. Esenta ramane. Camuflata. De nerecunoscut. Tradata de fond.
Uneori am tendinta sa privesc realitatea ca perisabila. Uneori ma ascund din fata realitatii. Am impresia ca iminent se naruie asupra mea. Ma percep ca un pion mutat la intamplare, dispersat printre daramaturile propriei existente. Cu o constiinta treaza zvacnind neputincioasa. Sentimentul detasarii dureroase de propria materialitate, de o forma inerta, in discrepanta cu rasuflarea vietii, incapabila sa-si resusciteze concretul. De fapt, aceasta perspectiva este doar o fobie elaborata. Realitatea nu iarta. Nu accepta suspendarile in trecut. Forma mea strivita, fara vlaga, e doar alta etapa a transformarii mele. Nu imi este permisa ramanerea in urma. Nevoia de a ma complace intr-o stare premergatoare vindecarii. Trebuie sa inaintez sangerand, fortata de circumstante. Detasarea este doar o lectie pe care va trebui sa o insusesc din mers. Din vertijul in zig-zag al sufletuli. Din deriva. Sunt condamnata la transformare zilnica. Monotonie imbracand forme diferite de expresie.
Ma exaspereaza metamorfozele. Materiale si sentimentale. Raportandu-ma la tine, ma doare evolutia stranie a sentimentelor. Ii spun evolutie pentru ca este un proces perpetuu, determinat de timp, generic numit evolutie. Desi pentru mine, evolutia are o conotatie pozitiva. Am trecut de la curiozitate, pasiune, furie, suferinta fizica, dorinta, concretizare, detasare, renuntare, din nou dorinta,implinire, apoi dor, dor, dor...le-am traversat pe toate, tacit sau exuberant. In majoritatea timpului, cu mine insami. Acum ma intreb doar ce a ramas.Nu te iubesc. E altceva, mult mai mult. E necesitate de a-ti fii necesara. Ma hranesc cu un rau necesar. Si nu pentru ca imi faci rau, ci pentru ca eu imi fac rau, raportandu-ma la tine. Am devenit dependenta. Si nu pot sa te las acum , nu am dreptul. Trebuie sa fiu aici, pana cand nu vei mai avea nevoie de mine.
Ma privesc ascunsa in suflet, eu, cea de ieri. Ma intreb cat timp mai dureaza detasarea completa de mine. Mi-e frica. Poate la incheierea procesului, ma voi renega. O instrainata. Ca o moneda devalorizata, improscata cumulativ cu degradare. Descompusa in praf. Praf asternut pe timp.

...and all I need is you

pic

Pic, pic, pic... Imi picura sufletul. Eu sunt sufletul. Aici, nicaieri. M-am izolat in sufletul meu, singurul suficient de dilatat cat sa ma cuprinda. Uneori ma suprapun perfect sufletului. Alteori ma simt disproportionata. Ma simt hexagonala intr-o realitate cubica.
Ma dispersez in intuneric. Si el ma respinge. Ma catapulteaza inapoi in forma. Pic, pic, pic... Viata asta e picatura mea chinezeasca. Exasperanta de la fel,dezintegranta. Aici, intre patru pereti, asurzitor, ma consum. Aici orice cadere e hipertrofiata si orice durere e materiala.
De mult ma straduiesc sa prind un fascicul de lumina. Alerg dupa el si cand sa il cuprind, ma lovesc de captivitate. De peretii astia instinct de conservare. Ma proiecteaza mereu la capatul intunericului.
Intunericul este un alter-ego diform. M-am plictisit sa il tot privesc. Seamana cu concretizarea unei absurditati.

15

Exista, in mine, orice capacitate. Pot sa aleg din mine momentul oportun, reactia potrivita, durata, oricum o doresc, colosala sau infima. Nu exista limite pentru mine, nu exista lipsa fortelor, nu exista renuntare. Exista doar complacere, apatie, lipsa de motivatie. Eu sunt cum sunt pentru ca am ales sa fiu. Cand imi plang pierderile, imi plang de fapt ipocrizia.
Tot ce am si ce nu am ma defineste. Ce am pierdut nu a fost niciodata integrat efectiv in amalgamul meu. A fost doar superficialitate temporara, apoi un corp strain ce a trebuit inlaturat. Imunitatea inca imi functioneaza.

Azi am o stare de bine. Privesc optimist la mine. Azi nimic nu imi sta in cale. Nici macar eu insami. Azi poate merit sa zambesc.

sight

Am o singura privire. O singura fractiune de lumina. Atat si nimic mai mult.
As vrea sa fie suficienta o privire. O singura palpitare de pleoape. Fluturare de gene umezite de aceleasi ganduri. O singura durere rasfranta naiv.
Am privirea asta unica. Din momentul asta inedit. Privirea irepetabila. Retrospectiva. Privirea decisiva. Capabila sa cuprinda infinitul. Sau condamnata la intuneric vesnic. La tacere.

Vreau ca vesnicia sa se nasca o data cu epistola renuntarii. Inceputul sa se nasca unde moare speranta. Vreau sa cred ca acolo unde regretele intalnesc puhoiul cuvintelor nerostite si refularile, unde sinele coplesit de circumstante se clatina, unde povara sufletului devine materiala, acolo este doar centrul altui cerc concentric al inceputului.

Privirea mea te contempleaza. Aici, acum, ultima oara, te zaresc incetosat. Te stingi din mine, impreuna cu ultima privire.

Fall

Iubire, am cazut din tine;
m-ai extirpat ca pe-o tumoare maligna;
m-ai inlaturat
cand fixandu-ma de trupu-ti gazda
renasteam, hranindu-ma
din seva vietii tale.

imi cureau prin vene
saruturi primitive
rani animalice
dorinte pacatoase,
cand iubire,
m-ai smuls din radacina.
m-am detasat fortat de tine.

iubire, am cazut.
mi-a amortizat caderea,
doar o balta de sange.

Nimic nu imi este mai greu de suportat decat frigul asociat cu umezeala.Imi paralizeaza orice reminescenta de ratiune. Furia imi izbeste sufletul; ecou al stropilor mari si concentrati de ploaie care mi se adancesc pe epiderma;fara mila. Imi tremura fortele din temelii.Sunt anesteziata de realitatea mea.
Mi-e frig si nu ma gandesc la nimic.Vreau doar o imbratisare calda.Atat.

11.

M-am indragostit de sunetul unei dezintegrari. Iubesc in gol cu o sechela de inima o prezenta fragmentata care imi seamana cu tine, de care ma agat cu varfurile degetelor si care ma tine suspendata, sperand ca atunci cand voi obosi sa sper si ma voi arunca in gol, isi va ambitiona neclintirea si va intinde palma salvatoare.
Tanjesc dupa o dragoste.

Nu ma poti iubi cand nu te iubesti nici pe tine. Cand sufletul tau este franjuri, sfasiat intre colti, renegat si resuscitat superficial. Nu iti cer imposibilul, nu vreau sa ma iubesti. Vreau sa fiu imbratisarea din spatele tau. Vreau sa fiu sarutul din umbra. Sa te las sa lupti si sa te cuprind cand obosesti. Sa iti trezesti existenta cu alte buze, dar sa iti sarut umbra pasilor cand traversezi incertitudini. Vreau sa imi revars dragostea prea plina.
Nu iti pot cere nici macar sa ma lasi sa te iubesc. Dar pot sa iti dau o dragoste de care sa dispui neconditionat.

Complet

Cand sacrul prezentei tale
imi paseste pe ganduri,
cand
te metamorfozezi concret
si imi rasfrangi primavara peste trup,
imi desenezi dorinta cu flori galbene
renasti viata in rafale:
cenusa palpitand,
esenta neelaborata;
ma conturezi primar
in tonuri calde;
sunt
veriga lipsa din
plenitudinea noastra.

09

Am incercat sa desenez un suflet.
Sa il conturez fara greseala, sa acord atentie fiecarui detaliu, sa insist pe inaltare si sa camuflez ratacirile. Sa aleg nuante corespunzatoare starilor antagonice, naivitatilor, paradoxurilor. Sa adaug suficienta complexitate cat sa evit banalitatea si suficienta simplitate cat sa ramana descifrabil. Sa fie vulcanic si debordant cat sa nu respinga, ci sa incite. Sa creionez suficienta demnitate cat sa isi pastreze integritatea si respectul de sine si suficienta ratiune cat sa renunte la orgolii si incapatanare pentru a se salva. Sa conturez suficienta inteligenta cat sa evite circumstantele nefaste si suficienta naivitate cat sa ramana uman. Deschis cat sa fie capabil de iubire , sa poata renunta la lupta daca aceasta ii intoarce spatele. Sa stie ca nu e suficient sa iubesti pentru a pastra, ci uneori dovada suprema de iubire este eliberarea. Sa poata iubi concentrat intr-o clipa cat pentru o viata, constient fiind de timpul care deprecieaza vertiginos. Sa ii pun o inima care a invatat din experientele trecute cum sa iubeasca rational, fara sa reduca progresiv intensitatea si fara repercursiuni.
Sa fie perseverent si statornic, dar sa nu isi urmareasca propriile scopuri in detrimentul altora. Sa stie ca orice ideal este tangibil, dar sa invete ca fericirea nu se cladeste pe nefericirea altcuiva, ci se bazeaza pe renuntari si disponibilitate. Sa adaug capacitate neconditionata de a oferi si sa reduc asteptarile egoiste. Sa il integrez in societate cat sa invete realitatile pe care trebuie sa le evite dar sa adaug statornicia principiilor cat sa isi castige respectul. In final, sa ii desenez aripi pentru a nu pierde din vedere ascensiunea, daca cumva se va gasi stagnat de plafonarile exitentiale. Apoi sa il eliberez, sperand ca va pastra drumul devenirii, dar iubindu-l indiferent de alegeri.

Acolo sus

Iubesc. Sunt iubire. Sunt devastatoare. De necontrolat. Sunt un zambet. Sunt un suflet. Sunt simpla.
Fericirea e simpla. E o atingere. E o fractiune surprinsa. Ofera totul . Cere doar disponibilitate. E tangibila. E aproape concretizanta. Aproape perceptibila. Nu e stare. E existenta.
Iubirea nu e fericire. Fericirea e iubire. Iubirea nu e dependenta de fericire. Iubirea e consecutiva fericirii.
Fericirea e abandon. Nu e solutia dilemei. E renuntarea la framantare. E capitulare.

Pentru ca sunt doar un om. Pentru ca nu imi apartin. Pentru ca sunt supusa greselii. Pentru ca urasc. Pentru ca am furii. Pentru ca ma sufoc uneori. Pentru ca traiesc. Pentru ca am asteptari de la mine. Pentru ca sunt dezamagita. Pentru ca sunt sceptica. Pentru ca sunt incapatanata. Pentru ca sunt imulsiva. Pentru ca fac lucruri doar ca sa le regret ulterior. Pentru ca fac doar ce simt. Si simt de cele mai multe ori imperfect. Pentru ca pot sa fiu ideal si pot sa fiu decadere. Pentru ca zambesc. Si pot sa plang. Pot sa fiu depresiva. Si pot sa rad in hohote. Pentru ca exist. Pentru ca pot… iubesc.

Luati-va durerea din mine
Eu nu mai sunt eu
sunt voi toti.

Sunt amalgam de voi
Sunt indiferente. Sunt ineptii
Sunt zambete false.
Sunt suflet vidat.

Sunt forma de talpa. Sunt sechela de existenta.

Dadeam vina pe vorbe.Credeam ca vorbele sunt goale.
Vorbele sunt doar relevanta mea. Vorbele nu pot sa ma exprime pentru ca nu exist ca atare. Nu ma misc, nu respir. Sunt secatuita. Altii s-au hranit permanent cu iluziile mele. S-au jucat, s-au plictisit si si-au strans jucariile. A ramas nimic.
Nu sunt frustrata. Nu am resentimente. Mereu a existat cineva care sa imi repete ca nu voi fi mereu naiva, mereu disponibila, mereu cu sufletul deschis. Ma lovesc zilnic cu capul de realitate, cu incapatanarea mea de copil needucat. Auto-educat. Si nu ma doare realitatea. Nici repercursiunile. Nu ma mai dor. Ma doare anestezia. Ma doare nimicul cu care m-am ales. Ma doare senzatia de greata. Si plictiseala de tot si toate.
Mi-ati luat voi sufletul. De parca ati avea nevoie de el.

02

Stau. Si stau. Si stau. Ma exaspereaza lipsa de activitate. Si multitudinea de alternative. Imi simt sufletul in gat, ma sufoca efectiv. E nestatornic. E antagonic mie. Se lupta sa iasa. Si eu stau. Imi afund existenta in stagnare.
Zilele astea am fost plictisita. Am cautat sa ies din stare fara succes. Am decis sa ies in lume. Socializare fortata.M-am simtit la fel de singura, izolata, fara subiecte, bine dispusa paradoxal. Dar starea de bine fake. Fara sa imi depaseasca limita exterioara. Fum vital. La propriu si la figurat. Sunt irationala cand imi caut activitati.
Fumez. Ma urc pe pereti. Analizez realitatea dintr-un milion de puncte de vedere. Imi rascolesc dureri. Sau stau degeaba.
Ma plictisesc ingrozitor. Nu gandesc, nu fac, nu zic nimic interesant. Sunt apatica. Ma panichez. Imi alearga prin minte experiente trecute, prezente, viitoare, egale, lipsite de sens sau esenta. Cand raman singura cu mine si imi incetinesc succesiunea gandurilor, devin paranoica. Ma urmaresc lucrurile pe care le-am facut, care au trecut, care m-au marcat, imi induc vertij fara sa pot controla declansarea sau evolutia, imi consuma existenta.
Din nou ma sperie depresiile mele. Si din nou ma gandesc la tine. A devenit obsesie. Evenimente putine. Sunt aberant de capabila sa le gasesc noi perspective de fiecare data cand le proiectez.
Mi-e dor sa am alta stare. Aseara mi-a fost dor de tine. Interesant mereu imi lipseste ceva. Imi amintesc ce am auzit o data: daca nu esti multumit cu ce ai, nu vei fi multumit nici dupa ce primesti ceea ce iti doresti. Cam asta era ideea. Multumirea e o stare a spiritului. Nu depinde decat infim de factori externi.
P.S. Maine plec la munte. Nu sunt entuziasmata. Sunt la fel.