Asculta cum picura timpul; te-ai pierdut, intr-o mocirla de secunde. Timpul curge din tine. Privesti pierdut, fixand linia orizonului. Lumina lumii se intersecteaza cu lumina sinelui tau. Urmaresti punctul fix, format de intersectia fasciculelor de raze. Astepti. Uneori ai senzatia ca ai obosit. Asteptarea asta, de cand lumea, iti scurge timpul din tine. Te consuma incet. Vizualizezi cu ochii mintii, trupul scurs de suflare de viata, sub un soare dogoritor. Ai vrea sa te misti, dar propriul tegument te tine prizonier. Orice miscare iti cuteaza dureros pielea pergamentata.
Esti obosit. Te extenueaza asteptarea. Gafai. Te sufoci. Iti picura clipe pe tample, siroaie.
Uneori, te clatini sub greutatea sufletului tau. Simti ca porti ingramadite in trupul tau firav, sufletele tuturor celor care au pasit, intamplator sau intentionat, prin viata ta. Ai senzatia ca ti-au lasat tie sufletul lor, de frica sa nu ii incomodeze. Ca intr-o gara, la bagaje. Se grabeau sa prinda trenul urmator. Multi te-au ignorat. S-au uitat la tine, vadit preocupati de cine stie ce problema existentiala. Privind prin tine. Sperand sa nu zaboveasa prea mult. Altii te-au ocolit. Sau te-au impins la o parte, grabiti. Altii te-au privit cu usor interes. Chiar au stat cateva momente alaturi de tine. Ai avut de cateva ori senzatia ca ar vrea sa ramana. Dar la un moment dat , niciodata dupa prea mult timp, au obosit sa tot urmareasca jocul de raze de la linia orizontului. In mintea lor, te-au catalogat ca nebun. Tu le-ai citit de fiecare data usor scepticismul din privire. Ai suspinat. Cateodata a resemnare, cateodata a regret. Stiai de la inceput ca nu o sa ramana. Locul de langa tine e prea stramt, sa mai gazduiasca alt trup. Pentru suflete insa, mereu se gaseste inca un loc. Ai devenit mii de suflete ingramadite intr-un trup singur. Rar, cate o privire ratacita, iti fixeaza privirea, de dincolo de linia orizontului, de la mii de ani lumina departare. Alteori ai senzatia ca in jurul tau s-a ridicat o fortareata de priviri fixe. Ai asteptat in zadar sa vina sa si le recupereze. Pare ca au uitat unde si-au lasat lumina din privire. Nu stiu ca nu mai au suflete. Ti le-au lasat tie, sa le lupti cu greutatea. Poate de asta au si ajuns asa departe, inaintand neobisiti... viata le este mai usoara, de purtat.
Tu in schimb, iti simti trupul din ce in ce mai greu. Iti sprijini slabiciunea de toti peretii ce te tin prizonier. Esti extenuat, mereu aliniat la plecare. Inca mai picura, cu ecoul exasperant al unei picaturi chinezesti, timpul.
Cine stie cat timp...
