si poate ca-ntr-o zi, iubite
o sa te uiti la mine,
o forma fara fond.
umbra a unui alt eu,
din alta era
cand nu se inventase piatra.
cand eu eram fluid
prelingandu-ma
pe centimetrii nesfarsiti de suflet.
poate ca-ntr-o zi
iti vei dori sa fii sorbit
macar o fractiune din dorinta
ce ma facea sa zbor
din orice colt de existenta
spre bratele-ti pietrificate
de negare.
poate ca-n ziua cand palpandu-mi aducerea aminte
va rasuna a gol
stana de piatra
incremenita, rece
a ceea ce-am uitat sa fiu,
vom plange amandoi,
fara lacrimi,
stane de piatra;
ca-i tarziu.
