marți, 21 mai 2013

Despre oameni, iubire si umbre

In ziua de azi, nu mai iubim oameni. Iubim umbre. 
Sa nu zica cineva ca generatia asta nu stie sa iubeasca. Doar ca, undeva inainte de prapastia ce ne desparte de vremuri trecute, s-a pierdut formula. Nu mai stim cum sa iubim.
Acum, iubim mult. Mult, putin. Fragmentat. Iubim partea din noi, reflectata in altii. Iubim cate ceva din fiecare  si din intreg, nimic. In final, nu iubim pe nimeni. Nici macar pe noi.
Iubim devreme. Iubim, cu o fiinta goala de o iubire pe care nu ne-a oferit-o nimeni la timp. Iubim devreme pentru ca am cresut, fortat, prea repede. Pentru ca am alungat copilul din noi, speriat de singuratate.  L-am inlocuit cu omul mare din lipsa iubirii oamenilor mari. Am invatat sa iubim ca oamenii mari, prea devreme. Ne-am ales cu inimi frante. Asa incepe iubirea in generatia noastra. Inima franta si gust amar.
Am devenit umbre. Umbre, cu reminescente de frumos. Caricaturi ale unor copilarii pierdute. Umbre de copii cu suflet de oameni mari. Am trait mult si prea devreme. 
Inca iubim. Iubim mult. Iubim visand. Dar niciodata nu traim iubind. Suntem mereu ratacitori, intr-o iubire care-a fost. Iubim povesti trecute. Proiectii mentale ale omului IUBIT. Iubitul-om, al nostru. Inepuizabila sursa de visare si frustrari refulate. Omul care ne-a invatat sa nu stim sa iubim. Omul care a luat toata iubirea pe care a fost capabil sa o stoarca din noi si a lasat nimic. Doar gol. 
De-atunci, e mereu gol. Gol pe care ne mintim ca il umplem in fiecare seara, cu iubire carnala, de proasta calitate, dar care se simte mai pregnant in fiecare dimineata de singuratate. Aproape ca am vrea sa ramana oricine, aproape ca am putea sa iubim umbra care ne ofera iefin iubirea, macar de s-ar umple forma aia, urma proaspata de altul, macar sa de n-ar mai fi gol... 
Nu o sa mai iubim niciodata ASA. Sufletul, e ingropat in acelasi colt fragil unde ne-am refulat iubirea pentru OM. Am ramas umbre, storcatoare de suflet pentru oameni. Umbre care, poate, vor mai trezi sentimente frumoase in oameni. Dar care vor trece neobservate prin viata altor umbre. 
Nicio urma. Doar fractiuni de secunde.