Ma intreb de ce avem nevoie de cuvinte... o privire e mai mult decat suficienta.

Introspectie

Am incercat si am esuat, incercand sa imi descriu starile de bine. Niciodata nu am gasit cuvintele. Am avut sentimentul ca nu imi este necesar sa imi impartasesc fericirea. Poate din egoism. Sau din superstitie. Cred ca incercand sa o descifrez ii reduc din intensitate; fericirea mea nu trebuie sa fie a tuturor...
Si nu pot sa imi descriu letargia. Starea de inertie. O succesiune obositoare de lucruri la fel. Pentru ca monotonia, mai mult ca orice, ma secatuieste, imi consuma resursele sufletesti...
Ma intrebam, de ceva timp, de ce sunt capabila sa scriu doar despre sentimente negative. Sau despre agonii. Deziluzii.
Nu sunt deprimata. Perspectiva mea asupra vietii nu e viciata. Doar ca, uneori, ma hranesc cu momentele mele de criza. Cand ma doare, vreau sa scap.Sa ma eliberez.
Incerc sa imi raspund mie. Inconstient, am vrut sa ma doara... Acum imi dau seama ce am vrut de fapt. Si da, ma doare pentru ca asa am ales.

These foolish games...

Nu te intreb de ce, pentru ca mi-e frica de raspuns. Simt doar anxietate, ma simt mica, si tremur... imi reneg expresia disperata, oglindita, la intamplare, in vitrine, oglinzi, parbrize de masini, intr-o succesiune obsedanta... Ma intreb cum am ajuns in invalmaseala asta si cu ce scop...
Nu am resentimente sau regrete. Sunt doar dezolata. Sunt o dependenta dupa o supra-doza. Cand s-a sfarsit euforia. Stoarsa de suflarea de viata. Ma sufoc.

Greieri

Fug, cand cred ca am obosit. Cand ma sperie zgomotul pasilor, prea gol... cand cred ca pot sa ma ascund, aproape de linia orizontului. Cand cred ca exista un capat. Cand imi amintesc ca nu pot sa zbor. Fug, cand caut sa uit ce sunt. Cand vreau sa depasesc bariere. Sau sa neg , adesea, ca sunt facuta din forme, fara fond. Fug, cand ma doare...pentru ca nu pot sa lupt. Fug, cand sunt invinsa, sa invat sa ma infrang...fug, cand iubesc, pentru ca nu e pentru mine iubirea...

De ce atata tacere? Imi aud, distrata, fiecare gand, cum se rostogoleste, cum cade, cum se sparge... Inconstient. Pentru ca, de la un timp incoace, m-am saturat sa le aud. Sunt doar strafulgerari, cu muchii ascutite... Sunt scurte luciditati, ce taie in carne vie. Ma pot lipsi foarte usor de ele. Pot fi, ca atatia altii, un contur gol. Ce folos, sa fiu un suflet liber, daca mereu alunec, nestatornica, daca mereu ma agat de baloane de sapun? Cine mi-a zis, vreodata, ca am aripi sa zbor? Absurditati.
Cata tacere,atata noapte...obsedant, amagiri disonante, ironice, de greieri.