Renunt la tine azi. Azi plang ultima oara pentru tine.
Renunt nu pentru ca pot, nu pentru ca vreau, ci pentru ca trebuie. Pentru ca sunt constransa sa urmez un curs firesc, sufocant, rectiliniu. Pentru ca e normal sa ma detasez de sfarsitul ala in care am ramas blocata de ceva timp. Care ma tine pe loc. Si ma marcheaza absurd. Care mi s-a fixat in creier si care refuza sa iasa. Sa ma elibereze. Cum refuza sa paraseasca o ultima suflare de viata un trup muribund.
Renunt la ideea ta, renunt sa te mai proiectez in vreun plan de viitor. Renunt sa ma mai agat de amintirea ta si sa te consider cel mai frumos lucru care mi-a intersectat existenta.
Renunt la speranta. Renunt la minciuni. Ma detasez de vise. De azi ma eliberez. Fug in realitate, sa pot trai. Intr-o realitate care te respinge. In care nu te voi avea niciodata. O realitate in care prezenta ta este drog interzis. Otrava letala. Am epuizat toate posibilitatile, luptele, refularile, exuberantele. Azi imi inund capitularea.
Stiu doar ca azi te iubesc. Mult. De maine te refuz.
actul asta al stergerii lacrimilor si al ridicarii privirii e spectaculos de fiecare data si tu l-ai exprimat foarte frumos...
RăspundețiȘtergereCu adevarat cred ca putem depasi o iubire cu una si mai mare, dar prind bine si rezolutiile.
cazul fericit...cand o iubire e depasita de una mai mare.mai trist cand ramane un gust amar si nimic sa umple golul
RăspundețiȘtergere