"Isn't it funny how these things can turn around?"

Nimic nu se pierde. Nimic nu se castiga. Se transforma, in loc de consolare. Reconstructia formei. Esenta ramane. Camuflata. De nerecunoscut. Tradata de fond.
Uneori am tendinta sa privesc realitatea ca perisabila. Uneori ma ascund din fata realitatii. Am impresia ca iminent se naruie asupra mea. Ma percep ca un pion mutat la intamplare, dispersat printre daramaturile propriei existente. Cu o constiinta treaza zvacnind neputincioasa. Sentimentul detasarii dureroase de propria materialitate, de o forma inerta, in discrepanta cu rasuflarea vietii, incapabila sa-si resusciteze concretul. De fapt, aceasta perspectiva este doar o fobie elaborata. Realitatea nu iarta. Nu accepta suspendarile in trecut. Forma mea strivita, fara vlaga, e doar alta etapa a transformarii mele. Nu imi este permisa ramanerea in urma. Nevoia de a ma complace intr-o stare premergatoare vindecarii. Trebuie sa inaintez sangerand, fortata de circumstante. Detasarea este doar o lectie pe care va trebui sa o insusesc din mers. Din vertijul in zig-zag al sufletuli. Din deriva. Sunt condamnata la transformare zilnica. Monotonie imbracand forme diferite de expresie.
Ma exaspereaza metamorfozele. Materiale si sentimentale. Raportandu-ma la tine, ma doare evolutia stranie a sentimentelor. Ii spun evolutie pentru ca este un proces perpetuu, determinat de timp, generic numit evolutie. Desi pentru mine, evolutia are o conotatie pozitiva. Am trecut de la curiozitate, pasiune, furie, suferinta fizica, dorinta, concretizare, detasare, renuntare, din nou dorinta,implinire, apoi dor, dor, dor...le-am traversat pe toate, tacit sau exuberant. In majoritatea timpului, cu mine insami. Acum ma intreb doar ce a ramas.Nu te iubesc. E altceva, mult mai mult. E necesitate de a-ti fii necesara. Ma hranesc cu un rau necesar. Si nu pentru ca imi faci rau, ci pentru ca eu imi fac rau, raportandu-ma la tine. Am devenit dependenta. Si nu pot sa te las acum , nu am dreptul. Trebuie sa fiu aici, pana cand nu vei mai avea nevoie de mine.
Ma privesc ascunsa in suflet, eu, cea de ieri. Ma intreb cat timp mai dureaza detasarea completa de mine. Mi-e frica. Poate la incheierea procesului, ma voi renega. O instrainata. Ca o moneda devalorizata, improscata cumulativ cu degradare. Descompusa in praf. Praf asternut pe timp.

...and all I need is you