Am o singura privire. O singura fractiune de lumina. Atat si nimic mai mult.
As vrea sa fie suficienta o privire. O singura palpitare de pleoape. Fluturare de gene umezite de aceleasi ganduri. O singura durere rasfranta naiv.
Am privirea asta unica. Din momentul asta inedit. Privirea irepetabila. Retrospectiva. Privirea decisiva. Capabila sa cuprinda infinitul. Sau condamnata la intuneric vesnic. La tacere.
Vreau ca vesnicia sa se nasca o data cu epistola renuntarii. Inceputul sa se nasca unde moare speranta. Vreau sa cred ca acolo unde regretele intalnesc puhoiul cuvintelor nerostite si refularile, unde sinele coplesit de circumstante se clatina, unde povara sufletului devine materiala, acolo este doar centrul altui cerc concentric al inceputului.
Privirea mea te contempleaza. Aici, acum, ultima oara, te zaresc incetosat. Te stingi din mine, impreuna cu ultima privire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu