pic

Pic, pic, pic... Imi picura sufletul. Eu sunt sufletul. Aici, nicaieri. M-am izolat in sufletul meu, singurul suficient de dilatat cat sa ma cuprinda. Uneori ma suprapun perfect sufletului. Alteori ma simt disproportionata. Ma simt hexagonala intr-o realitate cubica.
Ma dispersez in intuneric. Si el ma respinge. Ma catapulteaza inapoi in forma. Pic, pic, pic... Viata asta e picatura mea chinezeasca. Exasperanta de la fel,dezintegranta. Aici, intre patru pereti, asurzitor, ma consum. Aici orice cadere e hipertrofiata si orice durere e materiala.
De mult ma straduiesc sa prind un fascicul de lumina. Alerg dupa el si cand sa il cuprind, ma lovesc de captivitate. De peretii astia instinct de conservare. Ma proiecteaza mereu la capatul intunericului.
Intunericul este un alter-ego diform. M-am plictisit sa il tot privesc. Seamana cu concretizarea unei absurditati.