02

Stau. Si stau. Si stau. Ma exaspereaza lipsa de activitate. Si multitudinea de alternative. Imi simt sufletul in gat, ma sufoca efectiv. E nestatornic. E antagonic mie. Se lupta sa iasa. Si eu stau. Imi afund existenta in stagnare.
Zilele astea am fost plictisita. Am cautat sa ies din stare fara succes. Am decis sa ies in lume. Socializare fortata.M-am simtit la fel de singura, izolata, fara subiecte, bine dispusa paradoxal. Dar starea de bine fake. Fara sa imi depaseasca limita exterioara. Fum vital. La propriu si la figurat. Sunt irationala cand imi caut activitati.
Fumez. Ma urc pe pereti. Analizez realitatea dintr-un milion de puncte de vedere. Imi rascolesc dureri. Sau stau degeaba.
Ma plictisesc ingrozitor. Nu gandesc, nu fac, nu zic nimic interesant. Sunt apatica. Ma panichez. Imi alearga prin minte experiente trecute, prezente, viitoare, egale, lipsite de sens sau esenta. Cand raman singura cu mine si imi incetinesc succesiunea gandurilor, devin paranoica. Ma urmaresc lucrurile pe care le-am facut, care au trecut, care m-au marcat, imi induc vertij fara sa pot controla declansarea sau evolutia, imi consuma existenta.
Din nou ma sperie depresiile mele. Si din nou ma gandesc la tine. A devenit obsesie. Evenimente putine. Sunt aberant de capabila sa le gasesc noi perspective de fiecare data cand le proiectez.
Mi-e dor sa am alta stare. Aseara mi-a fost dor de tine. Interesant mereu imi lipseste ceva. Imi amintesc ce am auzit o data: daca nu esti multumit cu ce ai, nu vei fi multumit nici dupa ce primesti ceea ce iti doresti. Cam asta era ideea. Multumirea e o stare a spiritului. Nu depinde decat infim de factori externi.
P.S. Maine plec la munte. Nu sunt entuziasmata. Sunt la fel.