stiu sa imi iau la revedere cu un gust amar. si cu durere. cu frustrari refulate. stiu sa plec cu regret, stiu sa plec cu dorinte. stiu ca de cele mai multe ori, e normal sa las cate o parte din mine, inevitabil si sa imi continui drumul. cu sufletul intors spre trecut. cu ochii inchisi, refuzand sa vad vreo perspectiva. stiind ca trecutul e trecut, dar agatandu-ma cu disperare, pentru ca prezentul de cele mai multe ori il refuz. stiu sa plec cu dor.
totusi, acum invat sa plec cu amalgamul asta de sentimente, dar implinita. cu cateva clipe de fericire cuibarite, cald, in suflet. cu cateva zambete familiare. cu cateva lacrimi de sublim. cu iubirea mea, veche, reimprospatata. neimplinita. dar prezenta, coplesitoare. cu extazul ca te iubesc, cu sarutul tau intiparit pe buze. cu speranta ca o sa te mai iubesc inca putin , ca o sa ma mai faca fericita inca putin amintirea unei imbratisari in tacere, atunci cand cuvintele, stinse, isi pierd semnificatia. si cu speranta ca, la fiecare retrospectiva, o sa te gasesc tot aici, ca refugiul asta sa fie pe deplin acasa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu