ce s-a intamplat intre primul si ultimul salut? ce am pierdut pe drum, ce am abandonat? am senzatia ca nimic nu s-a schimbat.decat niste coordonate, spatiale si temporale. decat niste cadre si niste contexte. circumstante dezordonate.
imi revine pregnant primul moment din prima seara. si imi dau seama cat de greu imi e sa te plasez in cadru.aproape ca refuz sa cred ca esti aceeasi persoana. si ca ma zbuciuma existenta ta, inca de atunci, atat de intens. nu mai stiu ce am vorbit. nu cred ca am ascultat. iti urmaream privirea ratacita si iti contemplam sufletul bolnav. de ce nu a fost nimeni sa ma avertizeze atunci, cand eram pe marginea prapastiei, chiar inainte sa ma prabusesc in gol? de ce nu m-a smuls nimeni de langa tine, sa rupa blestemul, sa imi salveze macar mie sufletul?
tind sa cred ca orice poveste se rezuma la un inceput si un sfarsit. cu tine, am trait numai povesti rezumate. cu inceputuri si finaluri, fara semnificatie. goale de continut. numai ca in alte povesti, extazul inceputului se ineaca tragic in final. in povestile noastre, finalul ramane mereu suspendat.
...si fiecare ultim salut, e primul al unui mereu alt inceput