2011

E ciudat ca acum un an, stiam sa iubesc.Si eram naiva. Credeam vorbe. Si ca sunt oameni buni pe pamant. E ciudat, aproape uitasem ca am crezut vreodata in ceva. Aproape uitasem ca vroiam sa lupt pana in panzele albe pentru o plasmuire ideala. Pentru o idee. Acum un an,puteam chiar sa interpretez ca iubire gesturile de respingere, mai mult sau mai putin subtile. Pana acum 5 minute, eram convinsa ca nu mi-a scapat niciun amanunt din intervalul asta de viata. Acum realizez cat am putut sa pierd intr-un an. Nimic concret, pentru ca nici atunci nu detineam efectiv vreun obiect al afectiunii mele. Dar atunci stiam sa ma abandonez. Fara prudenta. Sa fie, noua mea atitudine, cea conventionala, matura?
Am senzatia ca toate evenimentele trec pe langa mine, indiferent. Se succed, fara sa imi produca vreo impresie. Fac lucruri, pentru ca trebuie . Sunt prezenta in diverse locuri doar in speranta ca la un moment dat evenimentul se va consuma si voi fi "libera" sa imi reiau rutina.
Credeam ca pot sa fac retrospectiva unui an in care an trecut prin schimbari majore pentru mine. Si sa ma bucur de reusite. Dar realizez, recitind un mesaj naiv, patetic, de indragostita cu tendinta exagerata de idealizare, pe care nu am avut puterea sa il sterg din "sent items" si peste care am dat intamplator, facand "curatenie" prin mail-urile vechi, ca intr-un interval de 365 de zile, am reusit sa pierd esentialul. Inca iubesc, din inertie. Fara sa cred.
Concluzia? Cel mai important aspect la care trebuie sa lucrez in 2011 este sa redescopar savoarea ascunsa in lucrurile simple. Pentru ca, asteptand sa se intample cele mari, pierd irecuperabil ce a mai ramas mic si nevinovat in mine...