Aproape totul e pe cale sa se sfarseasca. O data cu Craciunul si cu magia Sarbatorilor de iarna, suspendate pe crengile unui brad aproape uscat. Amagire si non-sens. Nu sper in mai bine, ci in la fel. Adica in imaginatie, sa imi alcatuiesc in continuare lumi si povesti in minte. In naivitate, sa le cred. Sau in ignoranta, sa supravietuiesc o noua zi. Intr-o noua portie de viata si suficient sange rece sa o devorez.
Urla speranta in mine. Urla pofta de viata. Urla prea multa dragoste. Dar nu le mai aude nimeni. Nici macar eu. E prea densa singuratatea.
Ma cuprinde panica.Sunt din ce in ce mai aproape de sfarsitul pauzei mele de existenta.