Cateodata, mi`as dori sa ma cuibaresc intr-un "a fost o data". Mi-as dori sa imi dau dreptul sa visez. Sa ma transpun intr-o poveste in care sa nu fiu personajul principal, sa fiu doar un spectator anonim. Sa se deruleze exterior mie un fir epic, sa privesc detasat o constructie indiferenta... sa nu am dreptul sa simt nimic, sa fiu mereu in coltul din umbra, mereu in alb-negru. As vrea sa am dreptul sa nu ma implic, sa stiu ca am fost construita sa fiu ignorata si sa ignor. Sa fiu martora la un spectacol, sa admir viata ca pe un film bun, cu actori desavarsiti, chiar daca finalul nu ar fii niciodata cel oportun. Sa plang pentru ca sunt emotionata de o evolutie scenica, nu pentru ca ma doare. Sa bat din palme cand vreau sa se sfarseasca filmul si sa se faca liniste in mine. Sa se stinga luminile si sa raman eu cu gandurile mele.
Sa nu realizez niciodata prea tarziu, pentru ca pot sa fac stop-cadru pe orice scena, pot sa dau zoom si sa intorc decorul pe toate partile, sa descopar ca dincolo de orice aparenta e o realitate. Sa fiu omniscienta si sa pot sa iti fac introspectia constiintei, sa intru asa, cu bocancii oricand am eu chef, sa iti fac sufletul vraiste, sa iti smulg lacrimile cu unghiile din globul ocular, si atunci poate ai sti si tu cum e sa se joace cineva cu mintea ta. Sau poate sti, dar esti in alt film.
A fost o data o poveste, cu printi si printese, cu dame si vagabonzi, o poveste comica, dar care lasa mereu un gust amar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu