19

Plutesc printre raze de soare... imi sufla vantul in fata si ma spala de ganduri. Alerg printre straluciri si ma intreb unde sunt eu, in toate astea. Simt ca nu apartin. Lumea nu imi apartie si eu nu apartin lumii. In intervalul dintre doua secunde, ma afund in pasi. Nu stiu cat o sa ma mai caut, timpul se precipita si ma impinge de la spate. Si eu intarzi, intarzi mereu... am ramas la o rascruce, intrebandu-ma ce cale sa aleg. M-am pierdut, incercand sa ma regasesc. Am crezut ca sensul e iubirea, sa iubesc aproape perfect, am crezut apoi ca sensul e negarea, sa ma neg pe mine, sa te neg, apoi am crezut ca totul e resemnare... si imi vine sa spun ca sensul e cautare, dar cautarea e cerc concentric, pentru ca sunt limitata si orizontul nu mi se deschide mie niciodata, eu urmaresc obsesiv alte orizonturi, nu sunt ale mele, sunt ale cuiva care nu le mai recunoaste... Cautarea e o sfera, in care sunt inchisa, captiva, cu altii ca mine... Nu sunt singura, sunt doar abandonata, obsedata de prioritati. Pe cand tu, tu esti doar o alternativa...