joi, 25 martie 2010

loneliness

Imi e asa de greu sa recunosc, si uneori ma doare...dar asta sunt. Mereu schimbatoare, uneori depresiva, uneori introvertita. Nu ma pot raporta la mine, nu sunt punct de reper. Nimic nu ma multumeste pe termen lung si caut mereu, mereu ceva ce nu pot gasi. Poate pentru ca nici nu exista in realitate. Poate daca ar exista, nu l-as mai dori. Pentru ca sunt antagonica constantei. Nu imi plac conventiile si angajamentele, nu imi place sa fiu datoare, nu imi place sa se astepte lucruri de la mine pentru ca pur si simplu nu imi place sa respect reguli. Sa joc dupa niste reguli prestabilite. Sa fiu conventionala. Nu pot sa am aceeasi atitudine fata de un aspect o perioada lunga de timp. In jurul meu, lumea e o mare harababura in care ma chinui sa ma integrez dar obosesc prea repede, ciclic si atunci vreau sa fiu singura...
Ma urasc uneori, ranesc persoanele la care tin, putinele persoane care conteaza pentru mine, doar pentru ca nu pot fi constanta in reactii si uneori simt ca ma sufoc si vreau sa ma eliberez. Si atunci ma ascund in mine si deconectez toate caile de acces spre sufletul meu bolnav, spre realitatea mea stramta si incomoda, unde pot sa ma odihnesc in liniste, fara sa ma intrebe nimeni ce am sau sa incerce sa ma consoleze sau sa ma salveze. Doar eu, eu sunt singura capabila sa ma scutur de praf, sa ma ridic si sa continui cu zambetul scrijelit imperfect.
Cand vreau sa plang, vreau sa plang singura, vreau sa ma compatimesc singura, vreau sa pot totul singura si sa revin doar atunci cand ma simt pe deplin capabila sa infrunt de la capat realitatea, sa ma lupt cu morile de vant pana la extenuare si sa fiu victorioasa.
Daca poti, iubeste-ma asa, lasa-ma cand vezi ca sunt pasiva si te ignor, lasa-ma sa plang inabusit cu genunchii la piept, intelege ca vreau sa fiu singura si ca pana la urma o sa imi revin, dar ca nu ma poti ajuta cu nimic, intelege si nu te indoi ca te iubesc mereu, orice ar fii si te rog, te rog iubeste-ma si tu... cum am nevoie. Si daca poti, te mai rog, iarta-ma...

sunt doar o frunza purtata de vant
intr-un pahar cu apa
un cerc concentric
indramadit intr-o palma
o imensitate de vise,
naivitate
intr-un vulcan vidat
sa intre intr-o viata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu