"Dar de maine toate astea nu vor mai conta"

Poposea din nou, dupa atata timp, asupra gandului in care se cuibareau sentimente trecute si atatea refulari. Se acumulasera clipe, imbulzite gramada peste o ratiune redusa la absurd incat acum nu mai conta cu adevarat daca ce a fost atunci nu este doar o alta proiectie mentala a unei realitati distorsionate. I se intampla atat de des sa elaboreze o realitate alternativa in care sa se catapulteze provizoriu incat o redare obieciva a faptelor ii devenise aproape imposibila. Avea fragmente de senzatii, contururi vagi si nepasare. La o adica, ce mai conta daca a fost iubire sau lipsa de ocupatie. Tentatia unui act nobil de suferinta din iubire. Cum crezuse mereu ca este aceasta stare in care se complacuse. Nevoia de ceva maret. Sau pur si simplu o deviere din inertie. Dar la momentul respectiv poate ca nici nu analizase lucrurile din perspectiva asta. Poate il iubise intr-adevar chiar daca saruturile alea cu care isi umplusera golul dintre doua prezente ce nu aveau nimic in comun fusese singura realitate din povestea lor absurda. Inceputa dintr-un impuls. Terminata nicicum. Final suspendat. Poate a fost o experienta din care a invatat ca doua persoane au nevoie de ceva mult mai temeinic decat atractie fizica si pasiune dezlantuita. A invatat ca atunci cand dispare pasiunea, cand se diminueaza in nimicuri zilnice, ramane doar instrainare.
Isi amintea cu un zambet amar cum isi daruise sufletul unei senzatii ieftine si o cuprindea din nou starea aia acaparanta de scarba. Ii servise pe tava respectul ei de sine facut franjuri. Mai trist era ca abia acum realiza minciuna. Cum crezuse ca poate sa accepte la nesfarsit lipsa aia de deschidere sufleteasca, lipsa oricaror interese sau obiective comune, fiind sigura ca sentimentele sunt importante si ca dragostea trece peste orice. O dragoste total gresit inteleasa. Cu lacrimi in zilele de despartire patetica, cu existenta blestemata in lipsa unei afectiuni concrete. De parca si-ar fii dorit vreodata ce putea el sa ii ofere. Cat de penibila fusese situatia lor si evenimentele care evoluasera constient in cel mai negativ sens posibil pentru ea. Si totul pentru satisfactia unei iubiri iesita din conventional. O satisfatie ilegala. Intru totul condamnabila. Firea ei rebela era si de data aceasta responsabila pentru tot. De ce i se repetase la nesfarsit cat rau ii face legatura cu el? Asta il transformase in "fructul oprit" pentru ea. Si il devorase cu o placere sadica. Dar ce rost aveau acum rememorarile, oricum daca ar fii sa dea timpul inapoi, nimic nu s-ar schimba esential. O noua sansa irosita. Intamplarile si-ar pastra cursul neschimbat, pentru ca ea obtine tot ce vrea si nu isi refuza nicio placere. Chiar esential gresita si constientizata. Dar acum avea sufletul atat de gol si apreciere personala zero. Nu va putea schimba faptul ca se vanduse unui om de nimic. Si nu repercursiunile o ingrijorau. De la un timp, totul se estompeaza si ea insasi va uita. Dovada este faptul ca abia acum, dupa atata timp, analiza din nou faptele si tragea concluziile. De cand realizase ca el nu mai reprezinta nimic, i se stersese din memorie orice conexiune cu imaginea lui. O amintire voit refulata pe care creierul nu mai stia sa o recontureze. Doar starea de fapt a lucrurilor, tendinta de a se complace si accepta orice unui nenorocit o nemultumea in legatura cu sine. Este iremediabil supusa greselii. Partea buna era ca el iesise singur din sufletul ei. Nici macar nu se straduise sa il alunge. Nu lasase in urma nicio dorinta sau regret. Fusese o naivitate trecatoare.
Viitorul nu era prea cu perspective acum. Dar o experienta trecuta trebuie sa ramana doar atat. Timpul ii va vindeca toate ranile.