Exista sublimul ascuns, cuibarit, in jurul nostru. Cand ne deschidem cu greu ochii lipiti de greutatea somnului de pe gene sa primim binecuvantarea rasaritului, dupa o noapte intreaga in care am deplans apusul.
In clipe, in armonie, in tacere, in exuberanta, in fericire si in solemnitatea unei tristeti, in zambeste si in lacrimile ce curg ca sa ne spele sufletele. In dimineti ce se inoiesc ca sa ne spuna ca trebuie o luam de la capat, mereu. In uitari ce lasa goluri doar ca sa faca loc amintirilor frumoase. In evocari cu zambete sau cu oftat. Exista sublim bine ascuns sub straturi de viata, sublimul ca ai patruns miezul dulce, dupa ce ai mestecat in scarba coaja amara.
Si poate sublimul desavarsit e durerea, indiferent de intensitate, pentru ca e mereu o etapa. Viata ne constrange sa continuam, condamnati la resemnare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu