mai intai il privesti in treacat. apoi incepi sa il vezi. apoi il recunosti din multime. apoi ii dai voie in spatiul tau de siguranta. ii permiti sa ia un loc in microuniversul tau. ii spui sa nu te deranjeze si nu cumva sa faca prea mult zgomot. nu ai vrea sa iti amintesti prea des ca e acolo. destul ca e un chirias ce ocupa un colt din sufletul tau aproape gratis. la inceput il lasi in coltul lui si iti vezi linistita de viata. treptat insa, incepi sa iti mai intorci privirea din cand in cand, sa verifici daca e inca acolo. sunt zile in care tace mult. atunci verifici des locul de suflet in care l-ai instalat neglijenta. se infiripa in capul tau gandul razlet ca poate o sa plece candva si lasi trista ochii in pamant. de frica, incepi sa ii decorezi un loc mai cald, sa vrea sa ramana, sa ii fie bine. ii pictezi camaruta cu sperantele si visele tale. ii deschizi larg ferestrele sufletului tau si asezi draperii lila. ii pui flori proaspete, in fiecare zi, colorate in mii de nuante. ii arati incantata spatiul pe care i l-ai amenajat si il inviti sa ramana. nu-i spui pentru cat timp, nici el nu-ti spune. cert e ca de cand l-ai instalat in camera cu draperii lila, ti-a devenit mai draga camaruta aia veche, pe care o incuiasei si ascunsesei bine cheia, crezand ca nu o vei mai deschide prea curand. nici nu stiai ce minuni pot face sperantele tale dintr-o camera parasita si veche. cand ai descuiat-o, a navalit buluc afara jumatatea de suflet pe care o ingropasei acolo si de care vroiai sa uiti. acum, i-ai dat-o lui cadou. ti-a multumit politicos. a fost frumos o perioada, treceai des pe la el si petreceati timp impreuna. radeati mult. parea ca e acolo de cand lumea si ca nu va mai pleca vreodata. pana intr-o zi cand ai trecut pe acolo si ai vazut ca incepuse sa isi stranga din lucruri. te-a asigurat ca nu e nimic, doar ca are nevoie de putin timp sa se gandeasca si ca o sa se intoarca repede. l-ai lasat... peste inca cateva zile ai trecut iarasi pe acolo. parea putin schimbata atmosfera. ti-ai zis ca nu-i nimic, e doar mai greu acum, dar o sa treaca...
 a venit ziua cand ai intrat in camera cu draperii lila si ai gasit-o goala. totul era in ordine, aranjat frumos. parea ca in ultimele luni nu avusese niciun locatar. era frumoasa camera si inca mai erau pictate pe pereti sperantele si visele tale. in aer plutea parfumul discret al trandafirilor. te-ai asezat si ai inceput sa plangi incet. te intrebai de ce dar nu aveai raspuns. locatarul tau drag nu-ti lasase nimic in urma si cu lacrimile inca siroind pe obraji te intrebai daca intr-adevar a locuit cineva in jumatatea aia de suflet sau ti-ai inchipuit totul.
te-ai ridicat sa pleci. de-atunci, ai mai trecut din cand in cand. ti-ai pastrat obiceiul de a aseza zilnic trandafiri proaspeti. ai lasat ferestrele cu draperii lila deschise, doar-doar se va intoarce. ai avut grija sa stergi praful, sa nu se aseze peste camera din suflet pe care ati construit-o amandoi.
 acum, inca mai speri. iti trimiti gandurile despre el in camaruta si stai acolo cu ele, cateodata minute, cateodata ore, poate chiar cate o noapte intreaga. inca nu te lasa inima sa o incui...