Dor

Dor... cred ca niciodata nu am cunoscut cu adevarat sensul.Nu, dorul nu e sentiment. Nu e abstract. Nu se simte, se are. Nu se traieste, se poarta. Pe umeri. Pe pleoape. Pe obraji. Pe gene. Pe brate. Pe suflet. Nu, iubire, nu o sa iti mai spun ca imi e dor. O sa iti zic ca port dor, pe fiecare centimetru de piele. O sa iti zic ca dorul ma are, ca e mai mare, mai puternic... ca sa fie el in mine, ar trebui  sa il am sub control, mic, cuibarit intr-o parte de suflet... dar nu, eu sunt parte dintr-un dor, imens, atotputernic, de tine. Ma inalta, ma coboara, ma cuprinde, imi da drumul, in gol, ma umple, ma secatuieste, ma scufunda, in tine, in noi... Si nu, nu sunt nefericita. Sunt fericita ca imi e dor. Pentru ca dorul asta, e de tine. Ne leaga, mai presus de orice distanta. Cand am dor, stiu ca te am pe tine, la capatul lui.
Nu, fara indoiala, nu am mai avut niciodata dor. Si e atat de bine... si inca bine nu e cuvantul, pentru maretia cu care imi acoperi sufletul. E cerul aproape de mine si il ating, si il respir, si e atat de mult albastru, ca simt pleoapele grele, dar nu stiu cum sa fac, sa nu pierd nicio farama de senin... Asa este dorul tau...

http://www.youtube.com/watch?v=gBcQjTKAOQI