as vrea sa fie cuvinte, sa existe regrete, sa existe forta, in cuvinte, in regrete... sa existe ceva, mai putenic ca tacerea, sa stearga durerea asta si sa inghita tacerea. as vrea sa am puterea sa imi cer iertare si sa existe iertare pe pamant, sa imi acopere vina. dar sunt lasa. nu pot nici macar sa neg. nu pot nici macar sa ma aplec, in fata ta, sa ma uit in sus, la cine esti si sa te implor. am sufletul, mut, pecetluit de vina.
as vrea sa imi explic de ce tac, cand sunt atatea de spus. de ce, cand inca se mai putea, am tacut si atunci. de ce nu m-am dezvinovatit, cand existau circumstante atenuante. mi-am dat seama ca, oricat as incerca sa o diminuez, o vina e vina si incercand sa ii gasesc scuze, nu fac decat sa ma murdaresc in continuare. imi pare rau, ca in tacerea mea ti-am lasat posibilitatea de a crede orice. indraznesc sa sper ca pui macar un moment la indoiala.
iti zic adio, cu mintea, ca ratiunea imi zice ca nu se poate altfel. as vrea sa existe ceva, dincolo de ratiune, care sa imi dea dreptul sa te mai proiectez in viitor.