Iubirea e minunată. E înălțătoare și mai presus de cuvinte. E așa de mare, complexă, cuprinzătoare și simplă, încât e inutil să încercăm să o cuprindem în cuvinte. Nu încape. Totuși, iubirea aproape că nu mai există. Există forme, există hibrizi. Există concepte de iubire. Dar nu mai există, decât atât de rar, în forma ei pură, autentică. Pentru că alegem să o alterăm cu tot felul de artificii. Pentru că nu mai este virtute în societatea noastră. Pentru că e vulnerabilitate, dăruire, sacrificiu, autenticitate. Și toate astea au încetat să mai fie considerate virtuți. Pentru că preferăm să ne conservăm partea din noi capabilă de dăruire. Pentru că suntem învățați să acumulăm, nu să risipim. Pentru că orice dovadă de iubire pură este considerată risipă. Pentru că nu rentează, pentru că e o investiție fără siguranță de amortizare, pentru ca e un risc și nu vrem să mai riscăm să rămânem în pagubă. Chiar dacă noțiunea de pagubă e absurdă în contextul iubirii. Și totuși, nu mai vrem să iubim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu