vineri, 2 mai 2014

Alene

era din nou liniste. de parca nu ar fi fost nimeni in incapere. era ca anesteziata. se obisnuise cu rasuflarea-ti calda mangaind-o pe omoplati. si cu cele doua brate mari si puternice. si cu caldura. se cuibarise cu totul in tine. de parca pentru prima data renastea primordial, intr-un invelis protector, asa cum fusese candva in pantecele mamei. simtea ca acum are forta sa lupte cu lumea. chiar daca tremura din toate incheieturile. cat de bine trebuie sa fie, sa ai mereu un culcus cald care te ascunde de viata. de parca varfurile degetelor tale pe sira spinarii i-ar fi desenat aripi, sa poata zbura. de parca toata agitatia si fuga dupa scopuri ar fi devenit, dintr-o data, glume. asa usoara se simtea.
 mai intorcea din cand in cand capul spre tine. sa se asigure ca inca esti. ca nu esti plasmuire de dor dureros. daca ar fi pus-o cineva sa descrie perfectiunea, cu toate incercarile ei artistice, s-ar fi aflat la ani lumina departare de perfectiunea chipului tau. cu siguranta nu ar fi incaput in cuvinte lumina semi-obscura a ochilor tai mici. nici nestatornicia si misterul de nedeslusit. nici fruntea lata, brazdata discret de riduri in proces de-alcatuire, cu perle fine de sudoare. si mai este paloarea, alb-galbuie. imbujorata, pe alocuri, rozaliu. despre conturul buzelor, insa, nu ar putea sa spuna mai nimic. buzele ti le stie sub forma de senzatie. n-ar fi putut sa spuna cum arata. stie doar cum se simt.
privindu-te, ar fi vrut sa si te intipareasca pe retina. sa nu i se mai intample, ca de atatea alte ori, sa fie incapabila sa te evoce din memorie. sa-ti stie capul blond doar ca idee, lipsita de contur. nici pozele nu o ajuta foarte mult. de parca tu nu esti tu, fara respiratie gafaita, fara clipit lenes de gene, fara caldura, fara amalgamul lumina-intuneric, fara liniste, fara tresarire, fara trup...
cu tine alaturi, simtea cum e sa nu mai vrei sa pleci. simtea ca daca i-ar da dreptul cineva sa-si aleaga o ultima senzatie inainte sa inceteze sa existe, ar alege fiorul sculptat de respiratia ta pe omoplat.
ii tineai de cald si de bine. in sfarsit zambea cu tot sufletul, cu tot sinele.
ascunsa bine in bratele tale, adormi.


Un comentariu:

  1. ilegal... gustos si totus amar...
    Atragator si ispititor, dar nociv si distructiv, un alt fel de drog, o dependenta, un viciu, un gri inhis/interzis.
    Se publica-n reviste, o flutura media, o raspandesc cantelece, o crima, e moartea sufletului - durere.
    Placerea de-o clipa, senzatia trupului si gustul pacatului. Toate sunt atractive si cer sa fie hranite la timp... urla precum fiarele din adancuri si-si cer partea din prada... si trec ani, trec anotimpurile cu durere si totul ramane acolo... Acelas rasuflu, caldura se resimte si azi, parfumul dainuie in cele mai adanci si-ntepenite dendride... e moarte ... o fotografie, un recul, ecoul dragostei deserte insemnate in constiinta umana cu un fier inrosit la foc.
    E INTERZIS si dulce... Amagitor - durere.

    Crucea e ultima sansa. O rascruce in viata un nou tel o noua viata. Asa am scapat si eu, asa scapa oricine scapa. Cine nu, e mort... legat in lanturile mortii, inselat.

    Pana sa devina cuplul legal inaintea Creatorului, sunt si traiesc intinati, de partea intunecata... cand hotarasc pentru juamant, cand e decide casatoria, devin legali prin actul ei, si atunci, fara Lege si Datatorul ei, devin o prada usoara, dar "funia impletita in trei nu se rupe usor". De aceea, e ilegal. Cand trecem in Legalitate, suntem vanati si praduiti... si apare despartirea/moartea. Nu merita clipa... nu merita dulceata de-o clipa durerii ce-o urmeaza... mai bine nu m-as fi nascut ... fara nadejde, nici o sparanta - spune cel cazut in plasa si zdrobit... Si atunci, la cruce e ultima speranta... Moartea si nastearea din duh. Omul cunoaste libertatea adevarata, si-acolo apar toate in Creatorul a toate ! Reapare viata, bucuria, speranta, culoarea si lumina. Atunci cantarea rasuna cu ecou in viitor si trecutul se sterge. L I B E R T A T E ! Shalom.

    RăspundețiȘtergere