imi e greu sa exprim cat de fara sens se misca in momentul asta viata in jurul meu. pentru ca am primit lovitura dura de trezire la realitate. imi blestemam speranta si uram incertitudiea. dar acum, cand ai infipt cutitul in speranta, as face orice sa nu stiu nimic. sau sa nu fii primit confirmarea, pentru ca refulasem realitatea, o ascunsesem bine sa nu o mai aud, sa nu mai strige sentinte la moarte sentimentelor.
acum, in mintea mea, te-ai transformat subit, din fiinta care imi incalzea sufletul in nopti albe hranite de ganduri de singuratate, intr-un sloi imens de luciditate, de sarcasm si necunoscut. nu stiu de ce doare atat, nu stiu ce ma darama, nu stiu ce abandonez, dar simt ca se rupe nu doar un episod, ci tot sensul se scurge dintr-o data din viata.
ma frapeaza discrepanta dintre tu, cel care ma imbratisa ca un copil, cu spaime si neimpliniri, si cel care imi explica cum afectiunea mea trebuie sa fie canalizata in alta directie, potrivita. unde e de fapt minciuna?
urasc sa primesc sfaturi. si tocmai de la tine. stiu lucrurile conventionale.stiu cum ar trebui sa fiu si ce ar trebui sa caut. suna monstruos sfaturile astea venite de la tine.
am senzatia ce tot ce scriu e sec. si ca imi bat joc de mine incercand sa imi explic si sa vorbesc despre ce simt. in mine e doar o rana.si goliciune.
astept ziua cand o sa inteleg "tot din nimic". simplu si dintr-o data. pentru ca mie nu imi datorezi nicio explicatie. tot raul mi l-am facut singura. constienta.
cu toate astea, vreau sa sti ca doare prea tare, e prea sfasietor, sa ma trezesc,secatuita de putere, ratacitoare intr-un imaculat nimic...