m-am trezit cu sentimentul ca am pierdut ceva. am deschis ochii si totul in jur mi-a aparut strain. ca si cum nu ochii mei ar fi privit realitatea. ca si cum m-as fi ratacit. m-a cuprins dorul. si m-am cutremurat. era mult soare-n jur si-mi era frig.
am inchis ochii si m-am vazut copila. fara zbucimul gasirii de sensuri. am vrut sa-mi spun cate ceva. am vrut sa ma opresc. am vrut sa strig, sa se opreasca putin vremea. am vrut sa-mi zic sa nu mai plang, ca niciodata nu o sa fiu mai fericita decat eram atunci. am vrut sa-mi zic sa am rabdare, caci timpul are rabdare doar cu cei ce asteapta. si am mai vrut sa zic sa nu caut sa cresc. am restul vietii in fata sa fiu mare. am mai vrut sa imi iau inima in palme, sa o pastrez curata. sa nu se franga. sa nu se umple de amaraciune. ce mai ramane din copilarie, cand ai inima franta? am mai vrut sa ma privesc in ochi si sa imi zic ca inteleg.sa-mi dau o imbratisare. si sa imi zic ca drumul e mai simplu daca iti impartasesti povara. si as mai fi avut inca atatea sa imi zic...
 dar m-am trezit, ca dupa un somn lung. se-ntunecase afara. din copila ce-am fost, mai ramasese doar un suflet impovarat.