cateodata, am sentimentul ala de singuratate. nu oricare. sentimentul de singuratate dupa ceva ce am avut. sentimentul ca cineva a fost acolo si l-a umplut, candva, in alta viata. intr-un timp apus, in care nici macar mecanismul memoriei nu mai are acces. o forma goala, in forma de cineva, cicatrizata, din care a ramas doar o senzatie. o nostalgie, dupa ceva ce ma obisnuisem sa faca parte din mine. nici nu stiu daca era bine sau rau. poate nu o sa aflu niciodata. cert e ca imi e dor si nimic din acum nu poate sa suplineasca.
poate ca obiectul dorintei mele nu e nici macar persoana. poate nu e material. poate e sentiment. poate simteam, pe atunci. poate ca nu ma conducea inertia de pe o zi pe alta. sau poate imi lipsesc eu mie, pe vremea cand traiam. pe vremea cand inca , libera de momentul actual, puteam sa mai caut. ingramadita in realitati cotidiene, intr-un acum palpabil, doar exist.