Am incercat si am esuat, incercand sa imi descriu starile de bine. Niciodata nu am gasit cuvintele. Am avut sentimentul ca nu imi este necesar sa imi impartasesc fericirea. Poate din egoism. Sau din superstitie. Cred ca incercand sa o descifrez ii reduc din intensitate; fericirea mea nu trebuie sa fie a tuturor...
Si nu pot sa imi descriu letargia. Starea de inertie. O succesiune obositoare de lucruri la fel. Pentru ca monotonia, mai mult ca orice, ma secatuieste, imi consuma resursele sufletesti...
Ma intrebam, de ceva timp, de ce sunt capabila sa scriu doar despre sentimente negative. Sau despre agonii. Deziluzii.
Nu sunt deprimata. Perspectiva mea asupra vietii nu e viciata. Doar ca, uneori, ma hranesc cu momentele mele de criza. Cand ma doare, vreau sa scap.Sa ma eliberez.
Incerc sa imi raspund mie. Inconstient, am vrut sa ma doara... Acum imi dau seama ce am vrut de fapt. Si da, ma doare pentru ca asa am ales.
acum sunt in fuga
RăspundețiȘtergeredar mai trec pe aici
ok, baby?:)
:)))))
RăspundețiȘtergereproblema asta e problma tuturor ... ceva new stuff ai?
RăspundețiȘtergerenu, pt ca nu incerc sa fiu deosebita. sau nu pretind asta.
RăspundețiȘtergere