nu pot sa descriu exact ce simt. e frustrare, e furie, e disperare, e dezamagire si as vrea sa fie un sentiment care sa le cuprinda pe toate si sa aiba un nume, sa pot sa il idenfitic macar, sa am cu ce sa lupt. sunt multe si vin din toate partile. sunt multi, multi din ce in ce mai multi. si inima mea e mica, si e prea plina. si s-au inghesuit ei, multii si eu... eu nu mai stiu nimic.
ma intreb de fiecare data cand ma coplestesc sentimente, diverse, cum inca mai pot sa ma incred orbeste. de unde mai am energie sa ma entuziasmez de fiecare cuvant frumos. de unde mai am resurse de naivitate sa ii cred pe toti pe cuvant. nu am dreptul sa cer nimic, de la nimeni. sunt singura vinovata ca oamenii ma dezamagesc, pentru ca doar eu ofer credit tuturor. ei nu garanteaza, doar arunca vorbe, in doi peri. fara sa auda ce zic, fara sa ma vada.
imi simt inca putin din inima zdrobita. a mai ramas ceva, pana sa moara. nu mai sunt lacrimi. e doar agitatie, imi tremura sufletul, si furie. as vrea sa tip. poate asa o sa ma aud si eu si o sa incep sa ma vad pe mine, sa ma iubesc pe mine in primul rand. pentru ca in final, dupa toate povestile esuate,imi raman doar eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu