tacere

in suflet e liniste. fara sunet de pasi. tu ai plecat. s-a spart si ecoul. nu am rezistat sa iti admir cu pleoapele deschise pendularea.de fapt, am presupus ca ai plecat, dar am ramas intoarsa. pana nu am mai auzit ecou. nici pasi. nici cioburi. sau pana m-am deprins sa le ignor. uneori duc dorul linistii dinainte de tine. era deplina. linistea dinaintea furtunii. linistea de dupa atata zbucium , poarta in picuri amintirea. cu toate ca amintirea ta nu ma mai tulbura,in linistea asta nu e nici pe departe armonie, doar haos. as vrea sa plang pentru tine. sa plang ca lumea e prea mica si prea rea si te primeste, doar ca sa-ti fie incomoda. sa plang pentru intunericul din tine si din jurul tau, pentru spatiul stramt infasurat deasupra inimii, nestatornica. sa plang, pentru viata ce palpita si pentru trupul ce se stinge.nu de buna voie,silit de tine...as vrea sa plang toate lacrimile ce le pastrez cu incapatanare, ca ma gandesc ca nu le meriti. tu ai trai si eu as plange. mi-as sacrifica lacrimile, daca as avea voie sa le vars sub pasii tai triumfatori. as vrea sa nu te mai intorci la mine. pentru ca mi-as dori sa nu mai cazi. e liniste, cum nu a mai fost demult in mine. linistea mea are ceva din resemnare, ceva din abandon, prea putin din uitare. linistea mea e asteptare. este, pentru ca m-am angajat sa nu iti dau drumul niciodata. acum, nu mai conteaza daca pleci, sau cat de des te-ntorci.