...

sentimentul ala ca te-ai uitat pe undeva.
te uiti stanga-dreapta. in spate, cu coada ochiului. ti-e frica de tine care ai fost ieri. preferi sa privesti inainte. macar acolo exista perspectiva de mai bine. ai vrea sa schimbi natura si sa pastrezi esenta. sau invers. in orice caz, ceva din tine urla a schimbare. te-ai saturat de tine, cel care fuge ingrozit. de tine. si de tine cel care se intoarce de fiecare data pe aceleasi urme de pasi. in aceeasi mlastina in care te afunzi fara sa te ineci. mai scoti din cand in cand cate o mana cu care fluturi la spectatori. esti inca viu.esti bine. supravietuiesti. mai ai o mana cu care iti stergi chipul, cand e intors de la lumina reflectoarelor. de cand cu socializarea fortata, ai devenit o victima a societatii. o victima a fericirii. zambeste, cineva se uita. mana care flutura de fiecare data, jumatatea ta vesela de mina. coltul de gura schimonosit a zambet. asta trebuie sa afisezi. asta asteapta publicul sa vada. tristetea ta, melancolia din privire, iubirea neimplinita au devenit un lux. acum, iubim in speranta ca cineva ne va crede ca suntem fericiti. mancam ca altcineva sa ne creada satui. daca se poate, cu cat mai putina mancare. si cat mai frumos colorata. gandim sperand ca cineva ne va considera suficient de relevanti incat sa ne citeze. sau nu gandim deloc. e inca si mai popular. ne invartim in cercul asta vicios.
 speram cu o speranta uzata. speranta noastra a devenit speranta tuturor. ne mulam sperantele unii dupa altii. ne indreptam spre un alt an in care, din ce in ce mai mult, speram sa devenim toti la fel. clisee. bine ca internetul a reusit ce nu a reusit comunismul. sa ne uniformizeze valorile.  daca nu le avem, macar sa disimulam. daca a mai ramas ceva uman in noi, daca cumva mai razbate vreo problema existentiala, sa o anihilam. nu e cool sa fim preocupati. in plus, nu da bine in poze.

sentimentul ca nu esti in locul in care esti. hoinarind prin trecut, aproape ca ti-ai dori sa nu mai vina anul urmator.