Acceptare. Resemnari. Uitare de tine. Le caut in permanenta. Plang, caci gasesc vidul distantei. Gol. Durere innabusita. Frustrare.
Te vreau si nu ma pot resemna. Nu inteleg, credeam ca alcatuim vesnicia, speram ca pot pastra franturi de vesnicie... Prinsa intre idealuri si realitati cotidiene, caut salvare. Salvare de ganduri alerte. Salvarea de multitudinea de variante salvatoare. Caci eu cunosc doar una. Pe restul le resping cu incapatanare. Stiu doar ca vreau sa fii aici. Te vreau, chiar de momentul urmator te voi plati in sperante spulberate si disperari naive. Si ma intreb ce rost mai am acum, de ce mai sunt, cand tu nu ma mai vrei. De ce exist, in evitari absurde. De ce nu am ramas acolo, suspendata in imbratisarea ta, etern, perpetuu, intr-un sarut frant de intrebari si raspunsuri pe jumatate nearticulate, in fericire indoielnica, dar cu posibilitatea fericirii absolute?
Acum, acum nu mai sper. Acum doar doresc cu disperare. Ma chinui, in singuratate si parasiri. Tarziu sa mai doresc...Traiesc cu perspectiva unui nou inceput, permanent iluzoriu.
[...] Atunci ea a deschis usa si dincolo de prag... era nimic, un mare nimic
RăspundețiȘtergerete indemn sa continui si sa exprimi ce simti, valorez ca indraznesti
RăspundețiȘtergeremersi de incurajare...asta mi-a ramas macar...dorinta de a exprima ce simt:)
RăspundețiȘtergereScrii foarte intens ( in sensul de trairi sufletesti, etc. ) . Multumesc pentru adaugare la blog-list. Take care!!!
RăspundețiȘtergere