30

Trupul meu e principiu. Nu exista ca atare. E trezit pe alocuri. Devine palpabil existential. E inchisoarea spiritului.
Trumul e limita impusa. E manifestare spirituala inlantuita. E lipsa. Lipsa principiului. Contradictie cu rationalul. Acumuleaza si deborbeaza concomitent suflet. Nu e continuarea vidului interior. E granita dintre realitate si iluzie. Dintre material si nimic.
Trupul e plinatatea irealitatii mintii. E veriga lipsa dintre realitatea palpabila si realitatea elaborata. E materie inerta.
Trupul meu e legatura dintre mine si tine. Din tine nu exista nimic spiritual. Nu mi-ai depasit granita trupului. Nu iti iubesc sufletul. Nu iti cunosc imaterialul. Esti esenta palpabila. Gand materializat.Dorinta concretizata.
Trupurile ne leaga. Sau ne neaga.
Trupul meu e iubirea de tine. Existi in trup. Cicatrice. Reminscenta pe epiderma. Fior.
Te iubesc egoist.
***


Sunt o continua lupta principiala. Sunt fluctuanta si contradictorie. Sunt impresionabila. Ma hranesc cu metafore. Cu senzational. Cu simturi.
Sunt discrepanta izbitoare. Nu reusesc sa imi concretizez sufletul. Sa imi proiectez trairile in realitate. Ma gasesc in permanenta intre dorinta de a-mi implini prioritatile existentiale si izbirea de realitate.
Dorinta de integrare in realitate e drog. E dependenta. E senzatie temporara de implinire. E refulare.
Constientizez lipsa idealului realitatii. A fi parte integranta a realitatii este plafonare. Integritatea este antagonica integrarii. Nu este legata de societate. E statornicia spiritului.
Idealizez realitatea. Cobor standardele. Ma depreciez consecvent. Imi spun ca idealul nu exista.

***

Ma implinesc in raport cu tine.
***

Imi alearga prin minte un zambet. Al tau. Un ranjet. Ma obsedeaza o imagine. Imaginea ta. Blonda. Rotunda. Transfigurata. E fixatie mentala. Ma obsedeaza proiectarea ta. Relevanta ei. Ma sperie puhoiul tau de semnificatii. Esti inspaimantator.
Zambetul te caracterizeaza. E fals. Iti micsoreaza ochii. Iti tine obrajii in tensiune. Iti deformeaza colturile buzelor. Iti curge sange.
Zambetul tau e sadic. Te doare zambetul. E integrare esuata. E incercare disperata de evadare din tine. E doar consolare cu realitatea. Nu e apartenenta efectiva. E fals existential.
Ma obsedeaza durerea din zambetul tau. E negare de tine. Te torturezi zambind. Ma copleseste atata durere.
Nu imi pot scoate din minte imaginea ta ranjind. Ma marcheaza.

detasare

Niciodata nu am avut notiunea timpului. Am fost incapabila sa masor timpul. Mereu am avut oroare de date. M-am ascuns de timp. Am trait in afara lui. Timpul a trecut pe langa mine. Fie accelerat, fie dilatat. Fragmentat sau dintr-o data. Cu clipe sau cu eternitati.
Ma misc contra timpului. Pentru mine, timpul este fixatie in trecut. Reluare obsesiva.Cerc concentric.
Timpul se lupta cu mine. Timpul ma incadreaza in conventii. Ma banalizeaza. Cum sa apreciez timpul, cand tot ce este raportat la timp se deprecieaza? Timpul descompune. Timpul e mereu insuficient. Timpul e drama existentiala. Se pierde irecuperabil.
Timpul este fiinta umana. Caracterizeaza fiinta umana. Schimbatoare. Degradanta. Fluctuanta. Banala. Dispersata in monoton.
Timpul e doar certitudinea realitatii. Este concretizarea pierderii. Negarea timpului este negarea realitatii.
Realitatea nu exista in afara timpului.

28

Exasperant, sir de coincidente.

Viata e mult mai simpla decat o cred. Nu are sens complex. E reducere la nimic. Traiesc doar circumstante.
Nu exista omul potrivit la locul potrivit. Exista oameni si locuri in discrepa. Si suprapuneri fara conotatie. Sensurile le gaseste mintea mea incalcita. Care nu accepta lipsa esentei. Fondul. Superficialul. "Oamenii vin si trec". Se intersecteaza in momente aleatorii. Nu se determina reciproc. Doar isi calmeaza temporar ratacirea.
Traiesc intr-o mare de suflete. Alearga sau stationeaza exasperant. Sunt fragment si nimic mai mult.
Nimic nu reprezinta suficient pentru a motiva vreo existenta. Traiesc o succesiune de neacceptari. Nu accept ca de fapt, nimic nu se intampla cu un motiv. Exista doar aici si acum, prezent, palpabil. Exista realitate. Exista momente. Exista sublim cuibarit in azi.


Azi am fost fericita. Azi am avut sufletul cald. Azi am zambit cu toti porii. Si am fost mica. Azi am dormit cu genunchii stransi la piept. Azi am mancat orez cu lapte. Si am trait concentrat. Azi am realizat ca totul se rezuma la perceptie. La unghi optic. La fractiunea vizibila din realitate. Restul se deruleaza nedeterminant. Tin ohii intredeschisi. Optimismul e viziune incompleta asupra realitatii.

Fericirea e paradox.

Dacia

"Nu valorez nici cat un sac paros de vise spulberate"- filozofie pura.
Nu imi gasesc locul pe lume. Totul e facut sa ma stranga si sa ma incomodeze. Realitatea este devoratoare de naivitati sublime.
Azi am fost supravietuitoare. Nu am castigat nimic. Nu am pierdut nimic. Nici nu as fii avut ce. Azi a fost una din acele zile in care ma transform in monstru si urlu la orice alternativa de rezolvare a dilemei simpliste.
Azi a fost frig. M-a inlantuit frigul. Si furiile mele. Nu m-au invins altii. M-am invins eu.
Azi m-a marcat o dacie. O dacie albastra, dezintegrata. De un albastru prafuit jegos. Cu un sofer obez. Metafora existentei. Sau parodia. -10 grade. Plus eu.
Am parcurs etapele devenirii in 30 de minute. Asfalt gaurit. Soferul meu obez. Dacie forjata din toate partile.Arcurile din canapea. Lipseau manelele din taboul complet.
Viata e dacie albastra. E drumul de sub ea. E praful de pe roti. E geamul nespalat prin care deslusesti dar nu pricepi nimic. Iti realizezi mizeria doar la -10 grade distanta de interior. Nu iesi caci zici ca oricum e mai bine ca afara.
Nu se vede lucidul dintr-o dacie. Sunt firesti mizeriile din dacia mea. M-am obisnuit sa ma incomodeze in permanenta ceva. Incep sa cred ca asa e normal.
Viata e o calatorie de o juma de ora cu dacia. Finalul e sigur. Finalul nu ofera solutie. Finalul e constientizare neclara. Finalul meu s-a consumat la minus 10 grade.

25

Ma consum. Incet. Respir accelerat. Acalmie modificata. Apatie. Exuberanta. Amorteala. Sentimente. Nimic. Prapastie. Prabusire. Toate astea amestecate. Si de la capat.
Am un singur scop: caut scopul. Si obsesiv ma impiedic de acelasi imperceptibil. Ma poticnesc progresiv. Din ce in ce mai aproape de cadere. Ma salvez. Ma amenint. Ma urasc. Ma compatimesc. Ma blamez. Ma apar de mine. Imi caut circumstante atenuante. Ma exasperez. Sunt prea plina de propriul eu. Am ajuns la saturatie. Debordez suflet.
Mi-e frig. Ma amorteste frigul. Ma seaca tonalitatile monotone. Implodez rutina.
Sunt incoerenta. Simt ceva si nu pot descrie. Alcatuiesc nebuloase. Iubesc, iubesc, iubesc. Cuprind idei fara contur. Schite fara fond.
Capitulez.

Esti ura. Esti tentatie.
Te rostoglolesti prin mine
Imi strivesti organele
Esti ritmic.

Imi masor respiratiile
in preumblarile tale
esti unitate de masura;
esti sensul timpului metaforizat.

esti stare de inconstienta;
esti alienare temporara.
Esti cerc existential.
Esti fixatie.

Stiu ca daca nu cer nu voi primi niciodata. Nimic. Sunt prea orgolioasa sa cer ceva. Sa recunosc ca am nevoie de lucruri sa traiesc. Am nevoie de respiratii. Niciodata nu imi voi solicita dreptul la aer. Stiu ca trebuie sa fie al meu. Si daca cineva vreodata va dori sa dispuna de el, i-l voi ceda fara proteste. Sunt prea orgolioasa sa recunosc ca ma sufoc.

Fix

Azi se implineste o luna. O luna de neexistenta agatata in momentele mele de fericire. O luna de lupte esuate cu prezenta ta din mine. O luna fragmentata in clipe de tine. De priviri ratacite, de contururi incerte. De trasariri interioare la perspectiva apropierii tale. O luna de irealitati si dorinte, deopotriva nefondate. De lacrimi refulate. Sau Dezlantuite. De amalganuri de ganduri. De pustietate.
Luna in care nu te-am vazut. Dar in care am fost dependenta de tine. In care am supravietuit doar pentru scopul zilnic de a te vedea conctretizat. Si o luna in care m-am panicat de concretizarea ta. O luna in care te-am constientizat plutind in mine. Si in care mi-am infundat golul cu melodiile tale de dragoste. Mi-am remodelat si dezintegrat ciclic sufletul dezolat.
O luna monotona, de ganduri la fel, distorsionate in functie de stare. Hiperbolizate la tragic existential. Sau minimalizate in resemnari. O luna de nimic, din care retin doar imaginea ta marcand obsesiv fiecare blestemata de clipa.
A fost poate ultima luna in care te-am iubit. Sau prima dintr-un sir nelimitat.

X

Esti doar un altul
Alt oarecare
Un tu
Sau oricare tu.

Ti-ai pierdut numele. Prenumele.
Trupul. Esenta. Conotatia.
Identitatea.
Cum sa te recunosc din atatia oricare?
Confuzie.
Nu mai reprezinti.

Esti altul sadic.
Oarecare.
Renegat de propria materialitate.
Nicaieri peste tot
Instrainatule!
Reducere la absurd.
Eu neidentificat.
X.