Iubesc marea-elogiu

Iubesc marea. O iubesc pentru că e frumoasă și când e agitată fără motiv, spre deosebire de om. Iubesc marea, pentru că mă liniștește chiar și atunci când e furioasă. Iubesc marea pentru că știe când să îmi vorbească și când să tacă. Iubesc marea pentru că mă îmbrățișează fără motiv. Iubesc marea pentru că nu mă întreabă. Iubesc marea pentru că îmi oferă toate răspunsurile tăcând. Iubesc marea iarna și vara, iubesc marea când e frig sau cald. Iubesc marea pentru că ma vindecă și mă spală. Iubesc marea, pentru că e suficient de cuprinzătoare cât să îmi scufunde sufletul. Iubesc marea în prezență și în absență. Atunci când nu este, iubesc dorul de mare. Iubesc marea fără să știu exact de ce. Doar o iubesc.

Despre schimbare

Dacă vrei să vezi o schimbare, fii tu schimbarea. Poate că e clișeu. Că am auzit asta în nenumărate rânduri. O mai spun și eu, că e dureros să privesc în jurul meu, cum nu ne iubim. Poate e amuzantă ideea de dragoste firească, în societatea în care trăim. Poate e ciudat conceptul de grijă de a nu răni pe cei din jur, în detrimentul personal. Ne-am obișnuit să ne justificăm orice acțiune, spunând că am făcut "ce e mai bine pentru mine". Când a fost ultima oară când ai făcut ce a fost mai bine pentru altcineva? Chiar dacă a durut, chiar dacă te-ai rănit, chiar dacă ai rupt o bucată din tine? Și nu pentru copilul tău. Nu pentru un membru al familiei. Pentru un om, doar pentru că e om. Doar în numele iubirii pentru umanitate. Cerem schimbare. Dorim schimbare. Ne revoltăm că de atâția ani nu se schimbă nimic. De fapt, eu cred că nu mai există loc de schimbare în bine. Cum să existe, când nu vrem să ne schimbăm sufletul? Cum să se schimbe societatea per ansamblu, dacă în suflet ne permitem să fim mici? Sa mințim, să ne prefacem, sa ignorăm, să 'călcăm pe cadavre' în interes personal? Cum să cerem transparență și corectitudine de la cei ce ne conduc, când noi ne permitem să înșelăm, să avem interese ascunse, să furăm, să 'fentăm' sistemul, fiindcă 'merge și așa'. De atâta timp merge. Există doar două posibilități: să ne acceptăm condiția, să ne complacem, să mergem pe drumul degradării personale și sociale, per ansamblu sau să fim împotriva curentului și să trăim curat, cu noi. Cu noi și cu Dumnezeu. Dar să nu așteptăm gratitudine. Sa nu cerem recunoaștere. Să iubim doar, absurd și fără rost. Fără așteptarea de a vedea vreo schimbare în atitudinea celor din jur. Eventual, să ne așteptăm la împotrivire. La 'bețe în roate'. Se poate ca, în lupta noastră aberantă cu morile de vânt, să ne mai vadă un nebun-doi. Că iubirea naște iubire. Nu imediat și nu vizibil. Iubirea, spre deosebire de putere, frustrare, răzbunare, egoism și alte atribute ridicate la rang de virtuți în zilele noastre, nu face zgomot. Iubirea se naște, trăiește și sporește în liniște.
Nu caut să filozofez. De fapt, nu am nicio concluzie. E doar durerea din suflet, căreia încerc să îi dau o formă, din când în când, când devine apăsătoare.  E doar revolta că ne plângem de ceva, dar când suntem puși în situația de a proceda corect, nu o facem, că ne dezavantajează. E ciudată lumea în care trăim.
Nu fi schimbare, dacă nu vrei să se schimbe nimic. Fii schimbare doar dacă chiar vrei să vezi o schimbare în lumea ta, în cercul tău de influență.

If these wings could fly...

maybe people don't really have roots
and they are not meant to have.
maybe we all are
just rootless wanderers
in an endless world
with reckless hearts
impossible to lock in cages;
this is why they are killing the spirit
so they can leave us empty. to make room for the fear they are willing to pour inside.
to force our hearts to settle. to see the danger instead of the beauty.
to give us roots and cut the wings, so we won't ever fly.

doar întrebări fără răspuns.

se prea poate, că fiecare din noi avem un destin. şi o datorie, să luptăm.
mă întreb, prea ades, de ce destinul meu, e-al meu, şi nu al altcuiva? sau de ce, dintr-o mie de căi, am ales-o mereu pe cea mai întortocheată? poate că am con

statat mai mereu, o dată parcursă, că pentru nimic în lume nu aş fi ales altă cale. dar cu ce cost? parcă mereu, în viaţă, investim în avans, gândindu-ne că la un moment dat, o să fim chit cu viaţa.că şi alergătura asta are un sens şi că la un moment dat o să ne putem aşeza comfortabil, într-un colţ liniştit de existenţă, satisfăcuţi că da, viaţa ne-a dat înapoi, înzecit, tot zbuciumul, toată incertitudinea, toată osteneala. poate că sperăm că va veni ziua când vom simţi că a meritat. dar poate că în iureşul de zi cu zi, în avântul nostru de a căuta ceva pentru care să trăim, de a ne procura mijloacele prin care să trăim, de a ne construi cuibul nostru cald în care să fie bine de trăit, uităm tocmai asta, să trăim. că viaţa noastră de fapt, e doar o pregătire, permanentă, extenuantă, pentru o viaţă pe care nu o mai apucăm.
 poate că fericirea e mult mai simplă decât o credem noi.

Hope

Maybe what we are missing in this world is the people who believe that the life can be lived beautifully. Maybe we are not lacking people of value. We are lacking people of hope. People who can be broken but still, to be able to get up and to continue the fight. The everyday struggle to fill the empty place, the place that is left empty over and over again, by ghosts, by shapes of human who lost their humanity and continue to feed their ego by sucking the life of the beautiful creatures which still have the power to hope. Sometimes, the hopeless people need to deceive the hope in other people just to prove themselves that they were right when they decided to give it up  and to live only for the moment. Maybe it's against nowadays nature to have hope, to see the beauty, to believe that there in one person, in one hundred, in one thousand, in one millon who will embrace our fragility and will understand. It's a fight to survive  but the real struggle of life is to keep alive the good, the hope, the love inside our hearts, the absurdity of human values.

Today.

What would you do if you knew that the world is coming to an end soon? Would you love more? Would you forgive? Would you forget the peoples' mistakes? Would your heart be in peace with the life you lived on this Earth? Would you regret words that were silenced before finding the courage to tell them aloud? Would you remember any unspoken apologize? Would you pray to be given back any moment of your life that wasn't lived in the right way? Would you be sure that you have given all the love you had the capacity to give? Would you face with serenity anyone who ever passed through your life, being sure that you handled gently every soul, that you haven't done any harm, that you haven't broken any heart?
Maybe we don't have so much time left after all. Maybe we don't have so much time to love. Maybe today is the only chance left to change something inside us. Maybe the love that wasn't given to anyone, that we didn't have the courage, or the power or the disponibility to share will be buried forever deep inside our heart, in the graveyard of the feelings condamned to never see the light of the day.

 Maybe we just have today, this very moment. What will we do with it?

Throwback

Don't let anyone hate you for the sake of love. Leave while you still have time. Save something for the memory. Don't kill everything in the trial of reviving what is almost dead. Don't sacrifice what is left of you both. Take that little piece of eternity and keep it in the safest place of your heart. Don't let the love die in you. Moving away, in a distant place, in the warmth of your own self, holding on to the feeling, can immortalize a love. Don't look for eternalness. Allow yourself forgetting. Because forgetting is never complete when it comes to love. Time only erases the unimportant details. The things that would ruin the beauty. What will last though, is the essence. The perfection, dennied by the useless struggles. Forgive yourself, for wanting more from what was already too much. Forgive the other, for not wanting badly enough. Or for being tired. Forgive the circumstances. Allow yourself to move forward, even though a part of you will always remember the way back. Be kind with your weakness. Let your soul wander in the past, from time to time.